Jucătoarea de tenis a obţinut, pentru participarea în primul tur, 3.199 de dolari şi un punct WTA
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 46 WTA şi cap de serie numărul 7, a fost eliminată, luni, în primul tur la Shenzhen (China), turneu dotat cu premii de 500.000 de dolari.
Potrivit wtatennis.com, Niculescu a fost învinsă cu scorul de 6-1, 7-5, într-o oră şi 29 de minute, de sportiva slovenă Polona Hercog, numărul 94 mondial.
Monica Niculescu a obţinut, pentru participarea în primul tur, 3.199 de dolari şi un punct WTA.