6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:17
No menu items!

Money Channel s-a relansat. Money.ro TV are o nouă filosofie și o echipă profesionistă

spot_img

Postul de televiziune Money Channel s-a relansat, schimbându-și conceptul, numele, sigla și echipa. Noua filosofie a noului Money.ro TV este „păzitorul banului public”.

Într-o nouă prezentare şi cu „familia” mărită, Money.ro va urmări, potrivit filosofiei editoriale, modul în care sunt administraţi banii statului.

Pe 29 octombrie s-a lansat noua grilă Money.ro, iar responsabilii proiectului ne-au vorbit despre cum va arăta aceasta. „Money.ro este televiziunea care păzeşte banul public. Asta înseamnă că pe noi nu ne interesează ce politician conduce România , sau un minister, sau un guvern, sau un judeţ, sau o primărie. Pe noi ne interesează nu politica, ci politicile publice. Deci, felul în care se administrează banul public. Trebuie să ne conectăm foarte corect nu pe politică, ci pe politici publice. Dacă vom reuşi lucrul ăsta, statusul României se va schimba. Asta urmăreşte Money.ro”, a spus Mihai Tatulici, manager de proiect.

Toată filosofia staţiei va fi concentrată în jurul unui singur subiect: cetăţeanul. El va fi cel care va dicta politica Money.ro.

„Credibilitatea este un factor esenţial atunci când vii in faţa publicului tău, când prezinţi fapte, construieşti analize şi vii cu reportaje sau cu anchete care arată ce se întâmplă cu banii fiecăruia. Lumea care munceşte în România trebuie să înţeleagă că are nişte drepturi pe care trebuie sa le revendice de la această ţară, de la stat”, a spus directorul general, Daniel Apostol.