Regatul Belgiei este unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene și găzduiește majoritatea instituțiilor acesteia precum și alte instituții internaționale importante, inclusiv NATO. Belgia ocupă un teritoriu de 30.528 km² și are o populație de aproximativ 10,5 milioane de locuitori.
Numele țării provine de la numele provinciei romane Gallia Belgica, situată în extremitatea nordică a Galiei, locuită inițial de către belgi, un amestec de popoare celtice și germanice.
Politică și administrație
Belgia este situată pe frontiera ce divide Europa germanică de Europa latină, iar cele două mari regiuni ale țării marchează acest lucru. Regiunea de limbă neerlandeză Flandra, situată în jumătatea de nord a țării, are 58% din populație, iar regiunea de limbă franceză Valonia, situată în jumătatea de sud, are 32% din populație. Regiunea Capitalei Bruxelles, oficial bilingvă, este o enclavă majoritar francofonă situată în Regiunea Flamandă, dar în apropiere de frontiera cu regiunea valonă și are 10% din populație.
Belgia este o monarhie constituțională și populară și o democrație parlamentară. Parlamentul federal bicameral este format din Senat și Camera Reprezentanților. Prima cameră este formată din 40 de politicieni aleși direct și din 21 de reprezentanți numiți de cele trei parlamente comunitare, 10 senatori cooptați (aleși de alți senatori) și copiii regelui, care sunt senatori de drept, dar care în practică nu votează. Cei 150 de reprezentanți din Cameră sunt aleși după un sistem proporțional în 11 circumscripții electorale.
În Belgia, votul este obligatoriu astfel că are una dintre cele mai mari prezențe la urne din lume.
Regele este șeful statului, deși are prerogative limitate. El numește miniștrii, inclusiv pe Primul Ministru, dacă aceștia au primit vot de încredere din partea Camerei Reprezentanților pentru a forma guvernul federal. Consiliul de Miniștri este format din cel mult cincisprezece membri. Cu posibila excepție a prim-ministrului, Consiliul de Miniștri trebuie să fie compus dintr-un număr egal de membri francofoni și neerlandofoni. Sistemul judiciar se bazează pe codul civil ce își are origina în codul napoleonian. Curtea de Casație este instanța supremă, având sub ea Curtea de Apel.
Pe lângă nivelul federal, conform Constituției revizuite în 1993, Belgia are încă 2 niveluri de administrație federală: 3 comunități lingvistice, 3 regiuni, subdivizate în câte cinci provincii.
Fiecare Comunitate și Regiune are propria adunare legislativă și propriul guvern. Regiunea Capitalei Bruxelles este oficial bilingvă, ambele Comunități majore exercitându-și autoritatea pe teritoriul acesteia, pentru chestiunile comunitare comune existând o Comisie Comunitară Comună. Provinciile și Regiunea Capitalei Bruxelles sunt subdivizate în comune. Cu excepția celor 19 comune din Regiunea Capitalei care sunt bilingve franco-neerlandeze, comunele din cele 2 regiuni au o singură limbă oficială, limba comunității de care ține comuna. Din acestea 27 sunt comune cu facilități, comune în care o serie de servicii publice sunt oferite în altă limbă decât limba oficială a comunei. Din punct de vedere electoral și al organizării teritoriale a tribunalelor, comunele sunt grupate în arondismente.
Guvernul federal păstrează autoritatea asupra chestiunilor comune: justiția, apărarea, poliția federală, energia nucleară, politica monetară, datoria publică, securitatea socială și controlează o parte importantă a finanțelor publice, sistemului de sănătate și a politicii internaționale. Poșta și Societatea de căi ferate sunt companii naționale deținute de stat, care sunt în responsabilitatea guvernului federal.
Comunitățile își exercită autoritatea în cadrul unui teritoriu bine definit de frontiere lingvistice. Inițial, competențele acestora erau legate de chestiunile lingvistice: educație, cultură, mijloacele de informare în masă și utilizarea limbii. Treptat acestora le-au fost transferate alte competențe care nu sunt direct legate de chestiunile lingvistice: sănătate (medicină generală și preventivă), asistență socială (protecția tinerilor, ajutor acordat familiilor, servicii de asistență a imigranților, etc.).
Regiunile au autoritate în chestiuni legate de teritoriu. Acestea includ economia, agricultura, lucrări publice, energie, transport, politica de gestionare a apei, a mediului, a locuințelor, planificarea orașelor și regională, conservarea naturii și comerțul exterior. Regiunile supraveghează provinciile, comunele și companiile de utilități intercomunale.
Economia
Economia Belgiei și infrastructura sunt puternic integrate cu cele ale Europei de Vest. Belgia este situată în centrul unei regiuni puternic industrializate, ceea ce îi rezervă un loc printre primele zece țări în clasamentul comerțului internațional. Economia este caracterizată de o forță de muncă foarte productivă, un PIB ridicat și exporturi importante. Principalele produse de import sunt: alimente, echipamente industriale, produse petroliere și chimice, diamante brute, îmbrăcăminte și accesorii și textile. Principalele produse de export sunt automobilele, produse alimentare, oțel, produse petroliere, mase plastice, textile, diamante finisate.
Economia este puternic orientată spre sectorul serviciilor, dar prezintă diferențe regionale importante între Flandra, regiunea mai dinamică, și Valonia, regiune aflată într-o perioadă postindustrială afectată de dezafectarea industriilor tradiționale. Ca unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene, Belgia sprijină integrarea economică europeană și politica de economie deschisă. În 1999, Belgia a adoptat moneda Euro care a înlocuit francul belgian definitiv în 2002. Din 1922 Belgia și Luxemburgul formează o zonă economică comună, iar din 1944 aceste țări fac parte din zona economică Benelux, alături de Olanda.
Regele Filip
Regele Belgiei, Filip sau Philippe (în franceză Philippe Léopold Louis Marie, iar în neerlandeză Filip Leopold Lodewijk Maria), membru al Casei de Saxa-Coburg și Gotha, a urcat pe tron la 21 iulie 2013, în urma abdicării tatălui său, Albert al II-lea.
Filip este al treilea în clasamentul celor mai tineri monarhi europeni în exercițiu, în urma regelui Willem-Alexander al Țărilor de Jos și a regelui Felipe al VI-lea al Spaniei.
Prințul Filip s-a născut la 15 aprilie 1960, la Laeken, la nord-vest de Bruxelles, fiind fiul cel mare al Prințului Albert (fratele regelui Baudouin I al Belgiei) și al Prințesei Paola. Nașii săi de botez au fost bunicul patern, Leopold al III-lea al Belgiei, și bunica maternă, Donna Luisa, Prințesa Ruffo di Calabria.
Prințul Filip a urmat studiile primare și gimnaziale în limba franceză la Etterbeek, apoi a făcut liceul în neerlandeză la Bruges. După aceea, a studiat la Școala Militară Regală a Belgiei din 1978 până în 1981. A studiat pentru o scurtă perioadă și la Colegiul Trinity de la Universitatea Oxford, apoi a mers la Universitatea Stanford din California, unde a absolvit în 1985 un master în științe politice.
La moartea unchiului său, regele Baudouin, la 31 iulie 1993, tatăl lui Filip a devenit regele Albert al II-lea, iar Filip a devenit prinț moștenitor, primind titlul de duce de Brabant. În calitate de prinț moștenitor, a fost președinte de onoare al Camerei de Comerț Exterior a Belgiei și a făcut numeroase vizite în străinătate în scopul încheierii de acorduri economice.
Între 1993 și 1997 a fost președintele Consiliului Național pentru Dezvoltare Durabilă. De asemenea, prințul s-a implicat în mai multe fundații și organizații non-guvernamentale, atât belgiene, cât și internaționale.
Filip s-a căsătorit la 4 decembrie 1999 cu Mathilde d’Udekem d’Acoz, fiica unui nobil belgian și descendentă pe linie maternă a unei familii nobile poloneze. Au patru copii: Prințesa Elisabeta, născută la 25 octombrie 2001, Prințul Gabriel, născut la 20 august 2003, Prințul Emmanuel, născut la 4 octombrie 2005, Prințesa Eléonore, născută la 16 aprilie 2008.
La 3 iulie 2013, tatăl său, regele Albert al II-lea a anunțat că a hotărât să abdice din motive de sănătate. Prințul Filip i-a urmat la tron ca rege al belgienilor la 21 iulie 2013. După urcarea sa pe tron, Prințesa Mathilde a devenit prima regină a Belgiei de origine belgiană.
După modificarea legii de succesiune de la sistemul primogeniturii agnatice (Legea Salică) la sistemul primogeniturii absolute (potrivit căruia întâiul născut moștenește tronul indiferent de sex), Prințesa Elisabeta a devenit prințesa moștenitoare a Belgiei, fiind urmată în ordinea succesiunii la tron de frații ei mai mici, prințul Gabriel, prințul Emmanuel și prințesa Eléonore.
Emanuel Stan