-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:16
No menu items!

Moldoveancă arestată în Rusia pentru spionaj în favoarea României

spot_img

O femeie originară din Republica Moldova, a fost arestată în Rusia, fiind acuzată de spionaj în favoarea României, informează presa rusă.

Potrivit agentiei de presă Tass, măsura arestării preventive a fost luată de Tribunalul din Lefortovo, în urma cererii procurorilor. Femeia va sta în arest până pe 13 august.

Karina Valerievna Ţurcan, angajată a companiei Inter RAO, este acuzată de încălcarea articolului 276 din Codul penal, care se referă la spionaj, în sensul de trădare naţională. Potrivit legislației din Rusia, acuzaţia de spionaj se aplică numai străinilor, pe când în cazul cetăţenilor ruşi acuzaţia este „trădare naţională” sau „a statului”. Ţurcan riscă până la 20 de ani în închisoare.

Potrivit site-ului companiei, Ţurcan este membră a consiliului de administraţie al companiei Inter RAO din 2012, conducând pentru o perioada divizia geografică Moldova-Ucraina-România, potrivit platformei de ştiri Sputnik.

Presa rusă scrie că Ţurcan a fost reţinută şi arestată în 15 iunie de agenţii FSB. Agenţii i-au percheziţionat biroul şi locuinţa Karinei Ţurcan, iar „angajaţii companiei vor fi interogaţi în procesul penal ca martori”, mai relateză Sputnik. Arestarea ei a fost făcută publică abia ieri, 19 iunie.

Cotidianul Kommersant scrie că Ţurcan avea legături cu un om de afaceri care colabora cu serviciile secrete din România, informează site-ul postului Radio Europa Liberă (RFE/RL).

Emanuel Stan