4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:47
No menu items!

Moldova trimite acasă zeci de diplomați și angajați de la ambasada Rusiei la Chișinău. Reacția Moscovei

spot_img

Autorităţile Republicii Moldova au decis miercuri să echivaleze numărul personalului diplomatic, administrativ, tehnic şi de serviciu al Federaţiei Ruse care activează în R. Moldova cu cel al R. Moldova în Rusia, astfel că, pe baza principiului de paritate, reprezentarea fiecărui stat va consta din 10 funcţii diplomatice şi 15 poziţii administrative, tehnice şi de serviciu, transmit Moldpres şi Deschide.md.

Guvernul Republicii Moldova a confirmat faptul că numărul diplomaţilor acreditaţi şi al angajaţilor „tehnico-administrativi” care activează în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău va fi redus de la 84 la 25.

„În opinia noastră, este foarte important ca serviciile diplomatice ale ţării noastre, dar şi ale altor ţări, să se concentreze pe dezvoltarea bunelor relaţii, or atunci când o bună parte din prezenţa diplomatică a altei ţări este îndreptată spre eforturile de destabilizare a ţării noastre şi acţiuni care nu ţin de modalităţile standard de acţiune ale unor servicii diplomatice, am ajuns, de comun acord cu instituţiile şi decidenţii politici, la necesitatea limitării numărului de diplomaţi acreditaţi din Federaţia Rusă în R. Moldova, astfel încât să se creeze o situaţie în care sunt mai puţini indivizi care acţionează pentru a destabiliza situaţia din ţara noastră. Reprezentanţii Federaţiei Ruse au fost informaţi despre acest lucru”, a declarat ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu.

Ambasadorul Rusiei la Chişinău, Oleg Vasneţov, a declarat miercuri, după convocarea la MAEIE, că decizia a fost una previzibilă.

„Această decizie, poate, a fost previzibilă, dar noi nu credeam că autorităţile de la Chişinău se vor implica în competiţiile de rusofobie atât de rapid şi vor fi luate măsuri atât de radicale. Sperăm că oficialii care iau asemenea decizii înţeleg care ar putea fi consecinţele în segmentul bilateral”, a spus el.

Acesta a adăugat că Rusia şi anterior s-a ciocnit cu un asemenea comportament din partea Chişinăului şi este obişnuită să lucreze în asemenea situaţie.

„Nu am primit nicio explicaţie sau dovezi. Nu este de mirare, pentru că noi şi anterior ne-am ciocnit de o asemenea atitudine faţă de noi, dar suntem deja obişnuiţi să lucrăm într-o asemenea situaţie, aşa că şi în condiţiile noi vom găsi soluţii pentru construirea ulterioară a relaţiilor deja puternic afectate dintre ţările noastre”, a spus Vasneţov.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova a declarat că este un nou pas spre distrugerea relaţiilor bilaterale

”Este un nou pas spre distrugerea relaţiilor bilaterale din partea regimului de la Chişinău. În dorinţa sa de a se evidenţia în faţa sponsorilor săi vestici pe partea de rusofobie, Chişinăul oficial cade la tot mai mari adâncimi, împrumutând activ experienţa ucraineană şi baltică, precum şi măsurile standarde, inclusiv aducerea de ofense publice ţării noastre, interzicerea presei de limbă rusă, atacarea limbii ruse. Se adaugă noi forme de luptă împotriva pericolului rus inexistent. Şi iată că avem această expulzare, care este o nouă metodă de a încurca diplomaţii noştri să-şi îndeplinească atribuţiile” a notat Zaharova.

Cu privire la acuzaţiile de spionaj, purtătorul de cuvânt a declarat că investigaţia ce vizează antenele de pe acoperişul ambasadei ruse de la Chişinău reprezintă o poveste fantezistă, care nu are nimic în comun cu realitatea.

”Diplomaţii noştri respectă şi reprezentanţa noastră diplomatică în R. Moldova respectă Convenţia de la Viena din 1961. Adevăratul scop este să crească isteria anti-rusă pentru a fi luate noi măsuri neprietenoase de către autorităţile R. Moldova la adresa ţării noastre şi anunţul privind micşorarea personalului nostru. Ei trebuie cumva să îndreptăţească această decizie. Subliniez încă o dată că Rusia nu se implică în treburile interne ale altor ţări, pledăm pentru dezvoltarea relaţiilor prietenoase şi reciproc avantajoase cu R. Moldova. Suntem siguri că cetăţenii moldoveni ştiu acest lucru şi nu acceptă iniţiativele anti-ruse ale autorităţilor” a conchis Zaharova.

Jurnal TV şi portalul rusesc independent The Insider au publicat o investigaţie din care reiese că pe acoperişul Ambasadei Rusiei la Chişinău au fost montate multiple sisteme de antene, capabile să capteze orice tip de semnale la distanţă lungă. Jurnaliştii au identificat 28 astfel de dispozitive instalate pe acoperişurile celor două clădiri ale misiunii diplomatice de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Numărul e aproape de două ori mai mare decât la Bruxelles, unde se află multe dintre instituţiile Uniunii Europene şi NATO. Echipamentele pot colecta informaţii sensibile pentru securitatea ţării, avertizează experţii.

De asemenea, investigaţia a arătat că agenţii ruşi deveneau mai activi în momentele în care în Moldova se desfăşurau evenimente politice importante, precum alegerea başcanului Găgăuziei sau summitul european de la 1 iunie.

Angajaţii serviciilor speciale ruseşti au fost surprinşi pe acoperişul misiunii diplomatice înainte de alegerile parlamentare şi prezidenţiale, dar şi de summitul Comunităţii Politice Europene. Potrivit materialelor, antenele respective permit interceptarea conversaţiilor telefonice şi discuţiile poliţiei prin intermediul dispozitivelor de comunicaţie. Jurnaliştii au mai descoperit că la fiecare 2-3 ani are loc rotaţia agenţilor ruşi, iar soţiile acestora sunt folosite pe post de curier, pentru a transporta la Moscova dispozitive de memorie şi hard disk-uri.

                                                                                                                Adina Silav