8.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 16:16
No menu items!

MOL România anunță deschiderea a patru benzinării noi, după investiții de 1,3 mil. €

spot_img

benzinarii MOL

MOL România și-a extins rețeaua de distribuție la nivel național la 147 de benzinării, după ce a deschis patru stații noi, la Marghita (județul Bihor), Eforie (județul Constanța), Ilia (județul Hunedoara) și Morăreni (județul Mureș), potrivit unui comunicat al companiei.

”Am investit în total peste 1,3 milioane de euro în cele patru benzinării deschise recent, localizate pe trei artere importante de trafic. Extinderea rețelei noastre de stații este un element cheie al strategiei noastre de creștere pe termen mediu și ne permite să consolidăm oferta de produse”, a declarat Kinga Daradics, CEO și Country Chairman MOL România.

Stațiile de la Marghita și Morăreni sunt deschise sub noua platformă de operare, care presupune că partenerul are în proprietate benzinăria, carburanții și mărfurile din magazin, în timp ce MOL România asigură marca (brandul), aprovizionarea permanentă cu carburanți și controlul operațiunilor.

Noua benzinărie de la Marghita este echipată pentru a deservi traficul greu din zonă, având 6 pompe, dintre care două cu alimentare rapidă.

Stația de la Morăreni este amplasată pe DN 15 Turda-Bacău, una dintrele cele mai circulate zece artere rutiere din țară.

Benzinăria de la Eforie este situată pe drumul european E87 Constanta-Mangalia, intre orașele Tuzla și Eforie.

Stația de la Ilia este situată pe DN7 (E68), la ieșirea din Ilia către Arad, și este poziționată în ideea de a deservi flotele de mașini sau autovehiculele de mari dimensiuni care aleg ruta Sibiu-Arad.

Cei mai importanți distribuitori de carburanți din România sunt grupul OMV Petrom – 546 de benzinării, Rompetrol – 450 de benzinării deținute direct sau în franicză și Lukoil – 300 stații.

V.B.