-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:40
No menu items!

Modificările la Regulamentul Camerei Deputaților au fost adoptate. AUR și USR vor ataca la CCR

spot_img

Deputaţii au votat, miercuri, în plen, modificările la Regulamentul Camerei, pentru introducerea de sancţiuni, în cazul unor derapaje, după agresiunea copreşedintelui AUR George Simion, la adresa ministrului Virgil Popescu. Formațiunea condusă de Simion dar și USR, prin Dan Barna, au anunțat că vor ataca documentul la Curtea Constituțională.

Modificările la regulamentul Camerei au fost votate cu 202 voturi pentru, 91 contra şi 4 abţineri. 

Și Comisia de Regulament din Camera Deputaţilor a votat, înainte de şedinţa plenului, modificările pentru introducerea sancţiunilor, în cazul unor agresiuni sau injurii. În timpul şedinţei, copreşedintele AUR George Simion s-a împins cu deputatul USR Bogdan Rădeanu, care l-a acuzat că l-a călcat pe picior. George Simion a acuzat că în şedinţă s-au folosit jigniri precum ”nazişti” şi ”maimuţă”, în cadrul unui dialog incredibil cu președintele comisiei, deputatul PSD Alfred Simonis

Dan Barna a anunţat că USR va ataca la CCR ”acele prevederi care limitează transparenţa lucrărilor în Parlamentul României”. 

Şi AUR a anunţat că va ataca la Curtea Constituțională noul Regulament. 

”AUR va ataca în totalitate această hotărâre neconstituţională şi e profund dezgustat de felul în care pentru un singur om care a greşit vor să taxeze întregi grupuri. Asta îmi aduce aminte de regimuri totalitare. Nu e posibil aşa ceva. Pumnul pe care voi îl puneţi în gură opoziţiei s-ar putea să ricoşeze şi vă asigur că, în momentul în care vom avea o majoritate în acest Parlament, îi vom lăsa pe toţi să filmeze. Nu o să permitem niciodată ca o comisie importantă precum Comisia de apărare să fie reprezentată precum un om ca Pavel Popescu”, a declarat George Simion. 

Marilena Nedelcu