-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:03
No menu items!

Mod de operare inedit: un hoț a intrat într-o casă, s-a pus la masă, a mâncat 4 sarmale dintr-o oală și a adormit pe canapea. A fost găsit de proprietar

spot_img

Un bărbat din Satu Mare a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare după ce a pătruns în casa unei femei, a mâncat 4 sarmale şi a adormit, iar la scurt timp după a intrat în casa unei alte localnice, de unde a furat 50 de lei, potrivit PresaSM

Un individ, recidivist, a fost condamnat de către magistrații Judecătoriei Carei la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare cu executare după ce a pătruns în casa unui sătmărean, s-a pus la masă, unde a consumat nişte sarmale ce erau în oala de pe aragaz, apoi a luat dintr-un congelator mai multe pungi cu carne, pe care le-a pus într-o plasă cu intenţia de a le sustrage, apoi s-a aşezat pe o canapea din bucătărie şi a adormit.

Proprietara casei, în vârstă de 52 de ani, a fost cea care l-a prins pe hoţ când dormea în bucătărie. Femeia a sunat la 112 şocată, iar poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au identificat pe individ: era vorba despre un recidivist de 43 de ani, potrivit informaţiilor obţinute de PresaSM.

Hoțul a povestit că a pătruns în locuinţa femeii unde, dintr-o oală, a mâncat patru sarmale. Apoi, din congelator a pus într-o plasă 4 pungi de carne de pasăre şi una de vinete cu intenţia de a le fura, dar nu a putut să-şi ducă planul la capăt pentru că a adormit.

Prejudiciul cauzat de hoţ ar fi fost de 30 de lei, a stabilit proprietarul, care s-a decis în cele din urmă să nu ceară tragerea la răspunderea penală a hoțului. Pentru că prima aventură nu a fost de ajuns, bărbatul a pătruns într-o altă locuinţă la scurt timp după ispravă, de unde a furat 50 de lei. 

Magistrații din cadrul Judecătoriei Carei au decis însă că individul reprezintă un pericol și că trebuie trimis după gratii: „În ceea ce privește modul de comitere al faptei instanța reține că inculpatul a avut o manieră de comitere a infracțiunii rudimentară, fără procedee excepționale, însă ceea ce a determinat în opinia instanței creșterea gradului de pericol al infracțiunii comise este pătrunderea inculpatului în locuințele persoanelor vătămate, femei singure, cu care dacă inculpatul s-ar fi întâlnit, acțiunile potențiale ale acestuia de a scăpa ar fi putut genera consecințe ce ar constat în vătămarea integrității corporale sau a sănătății persoanelor vătămate”, scrie sursa citată. 

D.Constantin