-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:39
No menu items!

VIDEO. Moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur şi alte obiecte de aur, furate dintr-o biserică din București

spot_img

Moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, expuse la Capela Sfânta Elisabeta din Cotroceni, au fost furate luna trecută de un tânăr de 25 de ani, care a mai pătruns și în alte biserici de unde a sustras obiecte de cult, unele dintre ele susceptibile a face parte din patrimoniul național, potrivit unor surse judiciare, informează news.ro.

Potrivit unui comunciat al Poliției, au fost efectuate două perchezitii, în județele Ilfov și Călărași, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.

Un bărbat, în vârstă de 25 de ani ar fi pătruns, pe parcursul acestui an, în mai multe lăcașuri de cult din municipiul București și ar fi sustras diferite bunuri, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural național.

În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe bunuri printre care obiecte de cult religios susceptibile a proveni din săvârșirea infracțiunilor.

”Astăzi, 11 mai 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale au pus în executare 2 mandate de percheziţie domiciliară,  în judeţele Ilfov şi Călăraşi, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat”, anunţă, joi, Poliţia Capitalei.

”În urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie, printre care obiecte de cult religios susceptibile a proveni din săvârşirea infracţiunilor. De asemenea, bănuitul a fost depistat, urmând a fi condus la sediul Poliţiei Capitalei, în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun”, a mai transmis sursa citată.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

D.Constantin