1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:52
No menu items!

Moarte suspectă: politician rus, decedat în avion. El a declarat că ia antidepresive şi calmante: ”Mă simt groaznic. Suntem cu toţii luaţi ostatici”.

spot_img

Un politician rus a murit din cauze deocamdată necunoscute, după ce i s-a făcut rău, sâmbătă, în avion, acesta fiind cel mai recent incident inexplicabil în care sunt implicate elitele Moscovei. Ministrul adjunct al ştiinţei şi învăţământului superior din Rusia, Piotr Kucerenko, în vârstă de 46 de ani, a murit în timp ce se întorcea dintr-o călătorie în Cuba, relatează Newsweek.

„Kucerenko s-a simţit rău în timp ce se afla în avion împreună cu o delegaţie rusă care se întorcea dintr-o călătorie de afaceri în Cuba. Avionul a aterizat în oraşul Mineralnie Vodi, unde medicii au încercat să îi acorde asistenţă”, a precizat ministerul într-un comunicat, adăugând că ministrul nu a putut fi salvat.

Familia lui Kucerenko a declarat că moartea sa ar putea fi cauzată de o afecţiune cardiacă, dar abia miercuri va avea loc examinarea medico-legală, potrivit postului de televiziune de stat Zvezda.

Marţi, în discuţia sa zilnică cu jurnaliştii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu cunoaşte cauza morţii lui Kucerenko.

Jurnalistul Roman Super, care a fugit din Rusia la scurt timp după ce Moscova a invadat Ucraina, în februarie anul trecut, a declarat pe canalul său Telegram că a vorbit cu Kucerenko „cu doar câteva zile” înainte de a fugi. El spune că Piotr Kucerenko se temea pentru siguranţa sa şi l-a încurajat să părăsească Rusia. „Salvează-te pe tine şi familia ta. Plecaţi cât mai curând posibil. Nu vă puteţi imagina gradul de brutalizare a statului nostru. Peste un an nu veţi mai recunoaşte deloc Rusia. Plecând faci ceea ce trebuie”, i-ar fi spus Kucerenko, potrivit lui Roman Super.

Jurnalistul susţine că l-a întrebat pe Kucerenko dacă şi el vrea să părăsească Rusia, la care ministrul ar fi răspuns: „Nu mai este posibil să fac acest lucru. Ne iau paşapoartele. Şi nu mai există vreun colţ de lume care să fie acum bucuros că găzduieşte un viceministru rus, după această invazie fascistă”.

Super susţine de asemenea că oficialul i-ar fi spus că ia antidepresive şi calmante. „Le iau cu pumnul. Şi nu ajută prea mult. Abia dorm. Mă simt groaznic. Suntem cu toţii luaţi ostatici. Nimeni nu poate spune nimic. Altfel, suntem imediat striviţi ca nişte gândaci”, i-ar fi declarat ministrul Kucerenko jurnalistului fugar.

Moartea sa este demnă de remarcat deoarece, de la începutul lui 2022, 33 oameni de afaceri ruși și înalți oficiali au murit în circumstanțe ciudate, inclusiv 8 oligarhi renumiți.

 

D.Constantin