-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:29
No menu items!

MM Stoica și Gigi Nețoiu cer anularea pedepselor

spot_img

Gheorghe Neţoiu şi Mihai Stoica, condamnaţi în dosarul Transferurilor, au depus la Tribunalul Bucureşti cereri de revizuire, prin care cer anularea pedepselor.

Mihai_Stoica_17.04.2013

Gheorghe Nețoiu este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare, iar Mihai Stoica, la 3 ani și 6 luni de închisoare. Avocații celor doi au depus cererile de revizuire la Tribunalul București. În cazul lui Gheorghe Nețoiu, instanţa a stabilit termenul de judecare a cererii de revizuire a pedepsei în 2 septembrie, în timp ce pentru acţiunea lui Mihai Stoica nu a fost stabilită deocamdată data la care va fi analizată.

Potrivit Codului de Procedură Penală, revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută în mai multe situaţii. Una dintre acestea se referă la cazul în care s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost ştiute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză. De asemenea, revizuirea poate fi solicitată atunci când un înscris care a fost folosit ca temei al hotărârii a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză.

În plus, revizuirea se poate cere şi dacă un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, fapt ce a influenţat soluţia pronunţată.

Șapte dintre cei opt grei din fotbal, condamnați la pedepse cu executare în dosarul Transferurilor au făcut cereri de recurs în casație, până acum. Toate aceste solicitări au fost respinse de instanță. Este vorba despre Gică Popescu, George Copos, Mihai Stoica, Cristi Borcea, Ioan dar și Victor Becali și Gheorghe Nețoiu.

Fraţii Ioan şi Victor Becali, Mihai Stoica şi Cristian Borcea au mai încercat să anuleze decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul transferurilor de jucători, depunând contestaţii în anulare. În cazul tuturor, însă, solicitările au fost respinse.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani şi opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, pe Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe Gheorghe Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

S.M.