6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:41
No menu items!

Mișcări de tehnică militară rusă au loc în Crimeea

spot_img

 crimeea

Militarii ruși își deplasează tehnica și echipamentele în estul Crimeii, însă nu se cunoaște încă motivul acestor „mișcări”, a declarat vineri șeful Centrului media din Crimeea al Ministerului ucrainean al Apărării, Vladislav Selezniov, citat de agenția ucraineană de presă Unian.

În noaptea de joi spre vineri, între 20 și 30 de camioane grele și autobuze au plecat dinspre trecerea cu feribotul din Kerci spre „interiorul Crimeii”. „Nu știm ce se află la bordul lor, totul este foarte bine acoperit cu pânză de cort”, a scris Selezniov pe contul său de Facebook, adăugând că vineri dimineața, „11 vehicule militare de logistică s-au îndreptat de la trecerea cu feribotul din Kerci în interiorul peninsulei Crimeea”.

Într-o postare ulterioară, același oficial al Ministerului ucrainean al Apărării a indicat că, în cursul dimineții de vineri, „18 camioane cu militari ruși au sosit în zona capului Chauda din Feodosia.Militarii ruși desfășoară pe teritoriul poligonului Chauda o tabără de campanie”, adăugând, cu referire „la surse”, că în viitorul apropiat în zona respectivă se așteaptă sosirea unei nave de debarcare a Federației Ruse. Se știe că în zonă malurile sunt abrupte, ceea ce face dificilă o desantare de trupe, însă nimic nu poate fi exclus, a mai spus el.

În Crimeea, conform acestuia, continuă blocarea unităților militare ucrainene din Simferopol (capitala regiunii), Kerci, Feodosia, Perevalnoie, Sevastopol, Ialta și Novoozernoe. Responsabilul cu presa al Ministerului ucrainean de Interne susține că militari ucraineni din Novoozernoe au reușit să distrugă mai multe cazemate ridicate de persoane înarmate necunoscute.

În același timp, după cum relatează agenția de presă menționată, comandamentul pazei de coastă ucrainene din Simferopol a fost blocat din jur împrejur cu structuri de beton. Toate cele trei căi de acces sunt blocate.

C.A.