-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:33
No menu items!

Mitsubishi Electric ia în calcul deschiderea unei fabrici în România

spot_img

Mitsubishi Electric ia în calcul deschiderea unei fabrici în România

Compania japoneză Mitsubishi Electric intenţionează, pe termen scurt, să crească vânzările în România, iar, în viitor, este analizată posibilitatea deschiderii unei fabrici în România, ţinând cont de cerinţele pieţei, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei de la București.

Aceasta a fost principala concluzie a unei întâlniri care a avut loc joi între ministrul Economiei Varujan Vosganian și reprezentanţi ai conducerii companiei multinaţionale Mitsubishi Electric Corporation.

Delegaţia japoneză a fost condusă de către Masanori Saito, director şi preşedinte a Comisiei de Audit a corporaţiei şi de Kei Uruma, CEO al Mitsubishi Electric Europe.

Partea română a subliniat sprijinul pe care ministerul îl poate acorda unor proiecte de investiţii în activităţi de producţie, prin facilitarea obţinerii de spaţii de producţie în cadrul parcurilor industriale şi chiar facilităţi fiscale pentru investiţiile importante.

Vosganian a precizat că, prin noile schimbări din politicile de comerţ exterior româneşti, se are în vedere reorientarea către pieţele importante din Asia, în special Japonia şi China.

”Trebuie să dăm consistenţă unei Camere de Comerţ româno-japoneze şi să avem un dialog permanent cu marile firme japoneze din România”, a afirmat Vosganian.
Mitsubishi Electric este prezentă piaţa românească doar prin firme intermediare, cu o cotă de piaţă de cca. 3 mil. USD, şi dorește să intre în mod direct, prin deschiderea unei reprezentanţe.

Compania are în vedere şi promovarea aparaturii de aer condiţionat pentru sectorul industrial şi de uz casnic, a infrastructurii sistemelor de informaţii vizuale, a automatizărilor industriale, a semiconductorilor de mare putere şi a echipamentelor auto.

Mitsubishi Electric Corporation este unul dintre cele mai importante grupuri industriale ale Japoniei, fiind lider în producţia şi vânzările de echipamente electrice şi electronice pentru sectorul energetic, al sistemelor electrice, al automatizărilor industriale, sistemelor de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, dispozitivelor electronice şi al aparatelor de uz casnic.

Subsidiara europeană a companiei, Mitsubishi Electric Europe, şi-a început activitatea în urmă cu 40 de ani şi are filiale în 12 ţări europene.

 

Vlad Bârleanu

Foto: mitsubishielectric.com