Material prezentat de Fundația România Autentic
Tradiţiile populare bogate ale României au fost hrănite de mai multe surse, unele dintre ele datând dinaintea formării poporului român, scrie mytologica.ro.
Din basmele şi legendele românilor, din poveşti cu tâlc şi snoave spuse la gura focului ne inundă o bogăţie de simboluri şi personaje. De la animalele care ajută la crearea lumii până la cele năzdrăvane, la zmei şi căpcauni, la zâne şi prinţese, mitologia românească este plină de culoare şi originalitate.
Cosmogonia sau crearea lumii
Poveştirile sugerează că Dumnezeu a făcut pământul cu ajutorul animalelor, în timp ce Satana a încercat să-I contracareze planurile. În majoritatea versiunilor, înainte de a exista pamântul, un ocean fără margini numit Apa Sâmbetei a fost lăcaşul lui Dumnezeu, iar Diavolul era văzut ca servitor, mai degrabă, decât egal. Diavolul poartă în aceste povestiri numele de “Nefartatul” şi este fratele neghiob al lui Dumnezeu în varianta populară. Aceste povestiri apar în folclorul românesc, dar şi în cel aromân, slav, macedonean sau bulgar. La luarea deciziei de a crea pamântul, Dumnezeu l-a trimis pe diavol pentru a aduce un pumn de lut din adâncul oceanului în numele său sfânt. Diavolul a vrut însă să-l aducă la suprafaţă în numele său, dar nu a reuşit până când nu a folosit numele Domnului. După ce a fost scoasă din ape, bucăţica de lut a fost pusă de Dumnezeu în pământ să crească, iar apoi Dumnezeu s-a odihnit. Diavolul a încercat să-l împingă pe Dumnezeu dincolo de pământ în toate direcţiile cardinale, după care s-a ferit de cruce şi s-a tras el însuşi în pământ.
Originea răului
Alte relatări, mai apropiate de cea biblică, sugerează că Diavolul şi demonii lui au fost odată îngeri ai lui Dumnezeu. Diavolul a încercat să se revolte, şi, ca răspuns, Dumnezeu a deschis cerurile şi l-a alungat, iar el, împreună cu îngerii care erau de partea lui au căzut pe Pământ. Temându-se că Raiul ar putea fi golit, arhanghelul Mihail l-a resigilat, îngheţându-i pe demoni acolo unde se aflau în cădere. Această povestire este legată de conceptul vămilor cereşti, în care fiecare suflet este interceptat pe drumul său spre cer de către aceşti demoni, care încearcă să iasă din iad. De aici şi proverbul românesc “până ajungi la Dumnezeu, te mănâncă Sfinţii”.
Originea lui Dumnezeu
Originea lui Dumnezeu este explicată prin motivul păpuşii ruseşti, înaintea lui Dumnezeu a fost altul care l-a creat şi asa mai departe. Astfel, aceasta explică numeroasele nume folosite de Biblie pentru Dumnezeu de-a lungul vremii.
Cum s-a format Pamântul?
Chiar şi după ce imaginile şi simbolismul creştin au devenit parte a culturii românesti, Mama Pamântului este identificată ca fiind consoarta lui Dumnezeu, Tatal Ceresc.
Originea munţilor se explică în multe moduri de către culturile din diferitele regiuni ale României. O poveste spune că munţii s-au format ca răspuns la cererea lui Dumnezeu de a hrăni tot ceea ce trăieşte, iar Pământul s-a cutremurat şi a dat naştere munţilor. O altă versiune sugerează că Pământul era prea mare pentru a fi cuprins de cer şi de aceea Dumnezeu a încercat să-l micşoreze ridicând munţii în sus. Adesea, aceste poveşti sunt însoţite de imaginile unuia sau mai multor piloni ai lumii, care susţin pământul de jos şi sunt de obicei plasaţi sub munţi. Cutremurele sunt adesea atribuite alunecărilor de pământ provocate de Diavol care încearcă să le dărâme, iar Dumnezeu şi îngerii încearcă să le reclădească în perioadele de post.
Mitul Blajinilor
Acest alt pământ este ca o imagine în oglindă a celui prezent şi ca o casă a creaturilor numite Blajini (cei cu suflet blând), sau Rohmani în Bucovina. Ei sunt descrişi ca antropomorfi şi scunzi, având uneori un cap de şobolan, rău intenţionaţi sau ca având un mare respect pentru Dumnezeu şi ducând o viaţă fără de păcat. Unii cred despre ei că sunt nişte fiinţe firave, blajine, fără vină, care trăiesc într-un fel de paradis terestru.
Sărbătoarea românească Paştele Blajinilor este o modalitate de a-i răsplăti pentru beneficiile pe care le aduc. Din moment ce ei trăiesc în izolare, nu au nicio modalitate de a şti când vine Paştele. Acesta este motivul pentru care românii mănâncă ouă vopsite şi lasă cojile în voia apei, de unde ei cred că vor ajunge la Apa Sâmbetei şi de acolo la Blajini.
Eshatologia
Simbolul cel mai important asociat cu sfârşitul vremurilor este cel al cutremurului. Inundaţiile şi prăbuşirea munţilor sunt strâns legate, în această viziune, de aceste cutremure, care sunt cauzate în principal de lipsa de credinţă, care accelerează prăbuşirea Pilonilor lumii. Alţii atribuie cutremurele pământului, care îşi dă seama că oamenii au luat-o pe căi rele şi tremură de spaimă. Alte fenomene naturale rare, cum ar fi Eclipsele sau Cometele au fost văzute ca un semn al sfârşitului lumii.
Dacă aceste avertismente nu vor reuşi, Dumnezeu va iniţia sfârşitul lumii. Imagini precum soarele întunecându-se, lună însângerată şi stelele care cad sunt asociate cu primele semne ale sfârşitului lumii. Trei sfinţi (de obicei, în persoanele lui Enoh, Ioan şi Ilie), se spune că vin pe pământ pentru a dezvălui încercările diavolului de a distruge lumea, dupa care aceştia vor fi ucişi prin decapitare. Cerul şi pământul vor fi trecute prin foc, iar pământul va fi curăţat, astfel încât Creatorul să poată coborî pe el. Cele 12 vânturi vor mătura cenuşa oamenilor şi îi vor aduna în valea Safed unde va începe Judecata de Apoi.
Surse din Moldova şi Bucovina vorbesc despre o armată mare condusă de împăratul Constantin care va cuceri toate statele lumii şi îi va ucide pe toţi cu excepţia celor puri, care vor repopula apoi pământul. Într-un alt caz, dacă această armată nu va veni, Dumnezeu va arde pământul şi îi va aduce pe Blajini să trăiască aici. Într-o altă variantă, Isus Hristos va veni şi va crea o nouă lume ca şi tatăl său înaintea ei. O credinţă nu atât de larg răspândită este cea a distrugerii definitive a pământului, după care Dumnezeu şi diavolul vor împărţi sufletele morţilor între ei şi se vor retrage pe Lună, care este considerată a fi fost făcută după chipul pământului pentru a servi ca loc de retragere, după distrugerea acestuia.
Olimpia Diaconiuc