6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:12
No menu items!

Miting de solidaritate cu Ucraina în Cluj: Au fost aprinse lumânări care au format literele UE

spot_img

Kiev

Peste 50 de membri ai Tineretului Democrat Liberal (TDL) Cluj-Napoca au aprticipat vineri la un miting de solidaritate cu protestatarii din Ucraina. Aceștia au aprins lumânări în memoria victimelor, formând literele UE.

Membrii TDL Cluj-Napoca s-au adunat pe Bulevardul Eroilor din centrul municipiului la un miting de solidaritate cu protestatarii din Ucraina, în cadrul căruia au adus un panou cu fotografii ale violenţelor din Kiev. Ei au lipit mesaje în limbile română şi ucraineană, precum „Democraţia înseamnă alegeri libere”, „Stop violenţelor barbare”, „Ucraina în Europa”, „Cluj-Napoca e alături de voi”.

Tinerii au purtat în piept cocarde în culorile steagului ucrainean pe care scria „Clujul alături de Ucraina” şi au ţinut în mâini afişe cu mesaje precum „Urâţi violenţele, iubiţi pacea” şi „Ucraina cu faţa la UE şi cu spatele la Rusia”.

Liderul TDL Cluj-Napoca, Ovidiu Câmpean, a declarat că singura soluţie pentru situaţia din Ucraina este dialogul democratic.

„Suntem profund îngrijoraţi de evenimentele din Ucraina şi considerăm că singura soluţie este dialogul democratic şi oprirea violenţelor. Clujul este un oraş european dintr-o ţară membră a UE şi am considerat că e de datoria noastră să organizăm un miting de solidaritate cu protestatarii din Ucraina şi să le transmitem că suntem alături de ei”, a spus Ovidiu Câmpean.

Lucian Mera