-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:10
No menu items!

„MITĂ LA BAC”: 500 de euro, nota 6 la Matematică. Elevi de la patru licee din Arad, audiați de procurori

spot_img

Procurorii susțin că dețin interceptări în care inspectorul școlar general adjunct pus sub acuzare discută despre coruperea unor profesori de la patru licee importante pentru a le garanta bacalaureatul elevilor care au dat mită

euro

Procurorii arădeni vor audia mai mulţi profesori, dar şi elevi de la patru licee din municipiul Arad, ale căror nume apar în discuţii înregistrate în cazul traficului de influenţă de la bacalaureat.

Surse judiciare citate de MEDIAFAX au arătat că în dosar există înregistrări în care suspecţii discută despre coruperea unor profesori de la patru licee importante din municipiul Arad, pentru ca aceştia să-i ajute pe candidaţii care au plătit mită.

Concret, în seara de 29 iunie, profesoara de limba română Lavinia Biţ de la Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu” ar fi mers acasă la inspectorul general adjunct Mihai Spânu, în cartierul Micălaca din Arad. Cei doi au discutat despre modul în care vor fi ajutaţi candidaţii care au plătit pentru a lua examenele. Din aceste discuţii, care au fost înregistrate de către anchetatori, reiese că profesoara i-a adus lui Spânu banii strânşi de la candidaţi, dar şi liste cu numele acestora.

În înregistrare, profesoara îl întreabă pe inspectorul şcolar de mai multe ori dacă e sigur că poate rezolva trecerea examenelor. Ea se interesa de componenţa comisiilor de examinare de la patru unităţi de învăţământ: Liceul de Arte „Sabin Drăgoi”, Liceul Pedagogic, Grupul Şcolar de Industrie Alimentară şi Liceul Textil.

Din înregistrări mai reiese că inspectorul Spânu îi explica profesoarei cum să aplice semnele distinctive pe lucrări, astfel încât acestea să fie recunoscute de către corectori.

Totodată, cei doi s-ar fi înţeles că vor împărţi în mod egal banii încasaţi, dacă vor reuşi să-i promoveze ilegal pe candidaţii care au plătit.

La finalul discuţiei, înainte ca profesoara să părăsească locuinţa lui Spânu, anchetatorii au descins şi i-au imobilizat pe cei doi, ridicând probele, între care 9.150 de euro şi peste 3.000 de lei.

Anchetatorii spun că profesorii menţionaţi în aceste înregistrări vor fi identificaţi şi audiaţi.

De asemenea, de la şcolile menţionate vor fi audiaţi elevi, dar şi părinţii acestora, însă după finalizarea examenului de bacalaureat.

Procurori ai Parchetului Tribunalului Arad au descins, în noaptea de duminică spre luni, la locuinţele inspectorilor şcolari Mihai Spânu şi Simona Crîsnic şi la locuinţa profesoarei Lavinia Biţ, ridicând mai multe probe în dosarul de trafic de influenţă la bacalaureat, după ce suspecţii ar fi primit bani în schimbul promisiunii că vor ajuta mai mulţi candidaţi să promoveze examenul.

Inspectorii şcolari Mihai Spânu şi Simona Crîsnic şi profesoara Lavinia Biţ au fost audiaţi de procurori, pe parcursul nopţii, iar Spânu, adjunct al şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, a fost reţinut pentru 24 de ore, ceilalţi doi suspecţi fiind cercetaţi în libertate. Ulterior, Mihai Spânu a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile.

În timpul anchetei, investigatori sub acoperire s-au prezentat drept părinţi în faţa celor trei dascăli, pretinzând că vor să se asigure că toate probele bacalaureatului vor fi promovate de copii.

Potrivit unor îngregistrări deţinute de anchetatori, profesoara de română din Arad cerea 500 de euro pentru nota 6 la Matematică şi 450 de euro la Română, tariful pentru promovarea bacalaureatului putând ajunge până la 900 de euro. Profesoara a fost înregistrată audio-video de anchetatori în timp ce spunea ce sume trebuie plătite pentru promovarea probelor de la bacalaureat.

R.D.