-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:45
No menu items!

Mișu Negrițoiu, revocat de la șefia ASF

spot_img

Președintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu, a fost revocat, joi, din funcție prin decizia unanimă a parlamentarilor.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat joi, prin vot secret cu buletine, revocarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu. Au fost 238 de voturi în favoarea propunerii de revocare şi niciun vot împotrivă.

Revocarea a venit în urma raportul comun al Comisiilor pentru buget şi economice ale celor două Camere ale Parlamentului. În raportul comun se precizează că „membrii comisiilor au constatat că reputaţia domnului Negriţoiu Mişu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară este iremediabil afectată de imaginea nefavorabilă creată în piaţa de asigurări”.

Valeriu Motoc