2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:22
No menu items!

Misiune a BERD în România: întâlniri cu Băsescu și Ponta

spot_img

Directori ai Consiliului de Administrație al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare vor vizita Bucureștiul și județele Buzău și Ialomița, într-o misiune de patru zile în țara noastră

BERD

O delegaţie a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), formată din directori ai Consiliului de Administraţie, vizitează Capitala şi judeţele Buzău şi Ialomiţa într-o misiune de 4 zile, urmând să aibă întâlniri cu preşedintele, cu premierul, dar şi cu miniştrii de finanţe şi buget.

Vizita face parte dintr-o serie obişnuită de consultări, ce permite Consiliului de Administraţie al BERD să înţeleagă priorităţile economiei şi să menţină un dialog strâns cu autorităţile, sectorul privat şi societatea civilă din România.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
comunicat de presă

Directorii CA ai BERD şi directorul pentru România al instituţiei financiare internaţionale, James Hyslop, se vor întâlni cu preşedintele României, Traian Băsescu, cu prim-ministrul Victor Ponta, ministrul finanţelor, Ioana-Maria Petrescu, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, ministrul fondurilor europene,Eugen Teodorovici şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Delegaţia BERD va avea totodată întruniri cu reprezentanţi ai sectorului privat, ai băncilor partenere, ai instituţiilor financiare internaţionale, cu comunitatea diplomatică şi organizaţii ale societăţii civile.

BERD a investit, de la începutul activităţii sale în România, aproximativ 6,7 miliarde euro în 364 de proiecte şi a mobilizat peste 14 miliarde euro din alte surse de finanţare.

R.D.

R.D.