1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:28
No menu items!

Miron Mitrea, 2 ani de închisoare. Decizia nu e definitivă. MINUTA

spot_img

Miron Mitrea a fost condamat la 2 ani de închisoare cu executare, decizia ÎCCJ nu este definitivă însă

Miron Mitrea_SZ

Dacă va fi atacată cu recurs, procesul se va judeca tot la Înalta Curte. În același dosar a fost condamnată și Irina Jianu, fostul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții, la 5 ani de închisoare.

În temeiul art.254 alin.2 din Codul penal anterior rap. la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.74 alin.2 şi art.76 alin.1 lit.c din Codul penal anterior, condamnă inculpatul Mitrea Miron Tudor, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În baza art.65 din Codul penal anterior interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b şi lit.c din Codul penal anterior, ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art.71, art.64 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă accesorie. În baza art.396 alin.5 raportat la art.16 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală, dispune achitarea inculpatului Mitrea Miron Tudor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art.25 din Codul penal anterior raportat la art.288 alin.2 din Codul penal anterior, cu aplicarea art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000. În baza art.396 alin.6 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.f teza a II-a Cod procedură penală cu referire la art.122 alin.1 lit.d, art.124 şi art.128 din Codul penal anterior, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Mitrea Miron Tudor pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. art.291din Codul penal anterior raportat la art.17 alin.1 lit. c din Legea nr.78/2000. În baza art. 254 alin. 3 din Codul penal anterior dispune confiscarea specială de la inculpatul Mitrea Miron Tudor a sumei de 169.440 lei ( RON). Menţine măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa nr.49/P/2006 din 17.11.2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului Miron Tudor Mitrea, până la concurenţa sumei de 169.440 lei ( RON).

În baza art. 275 Cod procedură penală, obligă inculpatul Mitrea Miron Tudor la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 2.400 lei reprezintă onorariul aferent întocmirii suplimentului la raportul de expertiză contabilă.

minuta ÎCCJ

Judecătorii ÎCCJ au deliberat aproape două săptămâni asupra verdictului în cazul lui Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor în guvernul Năstase. La ultimul termen de judecată, procurorii DNA au cerut condamnarea la pedepse cu executare pentru toți inculpaţii.

Miron Mitrea a fost trimis în judecată pentru că în calitate de ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, ar primit mită circa 300.000 de euro, sub formă de lucrări de construcţie la o casă aparţinând mamei sale.

DNA a stabilit că Miron Mitrea a cerut o mită de 5,2 miliarde de lei vechi sub forma lucrărilor făcute de firme controlate de Irina Jianu, fost director al Inspectoratului de Stat pentru construcţii, la casa mamei fostului ministru. Miron Mitrea s-a apărat, în anul scurs de la trimiterea sa în judecată, spunând că a comandat şi a negociat execuţia lucrărilor ca orice alt client. Procurorii au susţinut însă că nu există dovada vreunei comunicări între Miron Mitrea şi cele trei firme care au extins casa mamei acestuia din Voluntari şi că acestea au reprezentat plata făcută de Irina Jianu pentru a fi menţinută în funcţie.

Faptele lui Miron Mitrea sunt contemporane cu cele din dosarele în care a fost condamnat Adrian Năstase, adică anii 2001-2002, însă cazul său a fost tergiversat ca urmare a deselor modificări a legii responsabilităţii ministeriale şi a restituirii rechizitorului către procurori în 2009.