-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:52
No menu items!

Mircea Ionescu Quintus, la 98 de ani: Am fost sunat de Ion Iliescu. Constantinescu e bătrân, mai uită

spot_img

Președintele de onoare al PNL a fost sărbătorit miercuri în Parlament

Quintus_SZ

Președintele de onoare al PNL a fost pus pe glume, miercuri, la aniversarea a 98 de ani, când a fost omagiat în plenul Senatului și sărbătorit de colegi în Parlament.

Cunoscut pentru epigramele sale, seniorul liberal le-a spus celor prezenţi – care s-au întrecut în versuri la adresa sa – una dintre ele: „Prin Ploieşti ducându-mi vatra / Am ajuns la vârsta a patra / Când mă mângâie femeia / Eu mă simt doar la a treia„.

Mircea Ionescu Quintus a mărturisit că a fost sunat de preşedintele Klaus Iohannis, acesta transmiţându-i că regretă că nu poate veni la aniversare şi că i-a trimis la Ploieşti o „maşină cu flori”.

„I-am spus: Sunteţi al nostru, dar sunteţi mai sus”, a mai declarat Mircea Ionescu Quintus, mărturisind că are o relaţie foarte bună cu şeful statului. Apoi, a adăugat: „Când pot să-i dau un sfat, mă ascultă, dar nu spuneţi, că e secret de stat”.

Mircea Ionescu Quintus a mărturisit că a fost sunat de fostul preşedinte Ion Iliescu (85 de ani – n.r.). „Domnul Constantinescu (76 de ani – n.r.) e bătrân, mai uită„, a adăugat președintele de onoare al PNL.

R.D.