4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:28
No menu items!

Mircea Geoană, prima zi de campanie, prima gafă: „Dumnezeu să-i dea sănătate” Regelui Mihai

spot_img

Mircea Geoană i-a urat sănătate Regelui Mihai, în primul interviu acordat după ce și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale, în condițiile în care fostul suveran al României este mort de aproape șapte ani. Ulterior, Geoană și-a cerut scuze pentru greșeală.

Mircea Geoană și-a prezentat miercuri programul prezidențial, după ce mai întâi și-a anunțat candidatura pe rețelele sociale.

La un moment dat, el a făcut trimitere la Regele Mihai și i-a urat sănătate, ca și cum acesta ar fi încă în viață.

„Mă întorc la ceea ce spunea Regele Mihai în 2011, când a făcut 90 de ani – Dumnezeu să-i dea sănătate! – am fost şi în Senat când a avut ultimul discurs. A avut un discurs şi a spus ceva foarte important: «Ţara are nevoie de cârmuitori drepţi şi pricepuţi». Astăzi. România nu are cârmuitori nici drepţi, nici pricepuţi”, a spus Mircea Geoană miercuri, la Știrile ProTV.

Regele Mihai a încetat din viață în urmă cu aproape șapte ani, pe 5 decembrie 2017, la reședința sa din Elveția. 

După ce a realizat gafa comisă, Mircea Geoană a revenit cu o precizare pe rețelele sociale, în care și-a cerut scuze pentru greșeală.

„În emisiunea de la ProTV, am făcut o greșeală de exprimare, când m-am referit la Regele Mihai, pe care o regret. Regele Mihai este unul dintre reperele națiunii române și va rămâne veșnic în memoria noastră pentru exemplul de decență, de sacrificiu și iubire de țară. Odihnească-se în pace!”, a scris Mircea Geoană într-un mesaj pe Facebook.

                                                                                                           Adina Bucur