4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:41
No menu items!

Mircea Geoană, audiat la DNA

spot_img

Mircea Geoană a venit la Direcția Națională Anticorupție însoțit de un avocat, dar nu a vrut să facă declarații despre citarea sa

Mircea_Geoana_SZ

UPDATE.

Senatorul Mircea Geoană a ieșit foarte repede de la audieri și a spus că are calitate de martor într-unul din dosarele lui Marian Vanghelie, dar nu poate da detalii deoarece ancheta este într-o fază nepublică.

Fostul președinte al PSD, partener în noul partid Partidul Social Românesc, cu Marian Vanghelie, aflat în arest într-un dosar de corupție, a venit însoțit de un avocat la DNA. El a fost citat pentru audieri, dar nu a vrut să precizeze în legătură cu motivele prezenței sale în vreo anchetă. Nici DNA nu a comunicat calitatea pe care o are Mircea Geoană – de martor, suspect sau o alta. Prezența apărătorului, însă, ar putea indica o audiere ca suspect sau aducerea la cunoștință a unor acuzații.

Primarul Marian Vanghelie este arestat preventiv fiind acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani, în dosarul pentru favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte de lucrări publice ale Primăriei Sectorului 5.