6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:59
No menu items!

Mircea Dușa s-a liniștit în privința atacurilor aeriene. Acum e preocupat de gardul de la Deveselu

spot_img

După ce s-a mai liniștit în privința aeronavelor neidentificate care forțează zilnic spațiul aerian al României, ministrul apărării, Mircea Dușa, are o nouă preocupare: gardul care împrejmuiește baza militară de la Deveselu (Olt).

Luni, ministrul a mers personal să inspecteze „împrejmuirea” de la Deveselu, pe care mai întâi a survolat-o de la bordul unui avion militar, pus special la dispoziția sa pentru „inspecție”. La final, s-a declarat mulțumit de gardul „de tip NATO”, care – tot la cererea sa – l-a înlocuit pe cel inițial, realizat din sârmă ghimpată. Cu atât mai mult cu cât „complexa” lucrare a fost finalizată înainte de termenul-limită, stabilit pentru 2014.

„Partea română asta avea datoria să facă, să asigure împrejmuirea bazei de la Deveselu cu un gard, dar şi să realizeze un drum de patrulare în perimetrul bazei. La ultima mea vizită aici am fost nemulţumit de tipul de gard folosit, am schimbat documentaţia şi am cerut înlocuirea cu un gard de tip NATO. Aşa cum vă spuneam, acum observ că acest gard s-a finalizat, suntem cu mult înainte de termen, acesta fiind estimat în cursul anului 2014, dar iată că s-a făcut. De asemenea, am vrut să verific calitatea drumului şi modul în care au fost realizate rigolele de scurgere a apelor pluviale. Gardul este realizat complet, la drum încă se lucrează, astfel încât în cel mai scurt timp lucrările părţii române să fie asigurate şi să poată veni americanii să realizeze partea lor de lucrări, la pavilioane şi la baza propriu-zisă”, a declarat, la finalul inspecției, Mircea Duşa.

Întrebat când ar putea începe lucrările părţii americane, Duşa a răspuns că este posibil „chiar luna viitoare”. Nu înainte de a se face remarcat, pentru a doua oară în carieră, în privința carențelor la capitolul „gramatica limbii române”.

„Partea americană ar putea începe lucrările la activităţile lor (corect – la activitățile ei), în timp ce partea română va continua cu activităţile de supraveghere video, iluminat (tot în zona garduluin.r.) şi al unor pavilioane”, a conchis Duşa.

Ministrul apărării Mircea Dușa a asigurat deschiderea jurnalelor de știri pe 31 iulie, când motiva, printr-o serie de declarații care ar putea fi calificate drept iresponsabile pentru un ministru al unei țări membre NATO, necesitatea achiziției de avioane militare F16. Dușa susținea atunci că avioane neidentificate forțează zilnic spațiul aerian al României, ceea ce necesită intervenția Armatei.

În ceea ce privește limba română, pe 26 iulie, Mircea Dușa a reușit un pleonasm unic, vorbind despre repatrierea victimelor accidentului rutier din Muntenegru. Dușa a afirmat atunci că se vor aduce în țarătrupurile neînsuflețite ale cadavrelor celor decedați”.

Raluca Dan