-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:18
No menu items!

Mircea Diaconu, independent și în Parlamentul European

spot_img

Europarlamentarul Mircea Diaconu a anunțat că vrea să rămână independent și în Parlamentul European

mircea diaconu

Europarlamentarul Mircea Diaconu a anunțat că nu se afiliază niciunui grup din Parlamentul European (PE), deoarece dorește să rămână independent, așa cum a și candidat. El a declarat, pentru Agerpres, că vrea să facă parte din Comisia de cultură și educație a PE, de unde va putea să promoveze cultura românească și europeană.

Nu ma afiliez la niciun grup, îmi pastrez statutul meu de independent și de aceea m-am așezat în grupul neafiliaților, exact ca statutul meu să fie curat, curat – curat și necomentat deloc acasă în niciun fel. Există și varianta de independent în cadrul unui grup, dar asta e o chestiune de “cal – magar” și nu mă interesează, pentru că eu am un contract public. Am spus trei vorbe înainte de a începe povestea asta, înainte de alegeri chiar – “independent” și “niciun partid politic”. Deci așa rămân, orice s-ar întâmpla. Dar aceasta nu înseamnă însă că nu voi colabora și nu voi avea prieteni din toate părțile și dacă voi avea nevoie pentru un proiect să mă rog sau să conving un eurosceptic sau oricare, n-o să-mi lipsească vorbele, pentru că este important să colaborăm între noi. Iar acasă am același gen de atitudine.

 

Mircea Diaconu
europarlamentar independent

 Mircea Diaconu a precizat că a făcut deja demersuri să obțină un loc în Comisia de cultură și educație a Parlamentului Eeuropean.

Deja am avut o discuție cu conducerea comisiei de cultură și educație. Sunt aproape sigur că voi primi locul acesta, chiar dacă sunt un simplu independent aici, iar proiectele lor și mecanismele de lucru pur și simplu m-au fascinat. Deci sunt sigur că voi putea face mult mai multe lucruri pentru cultură română și europeană decât am putut face în perioada în care am fost în comisia de cultură a Senatului în care eram plin de bune intenții. Cu dl. Cristian Topescu de mână am devenit senatori și amândoi am făcut o variantă de lege a sponsorizării, care e motorul unor inițiative culturale, sportive, de sănătate, uriaș motor care zace nefolosit în țara noastră. Am făcut acel proiect primăvara anului 2009, acolo a rămas, în comisie, până în ziua de azi. Nu s-a mișcat un centimetru, apropo de cum lucrează roțile Parlamentului României. Cred că voi fi mult mai eficient aici!

Mircea Diaconu
europarlamentar independent

 D.M.