6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:50
No menu items!

Mircea Coșea s-a înscris în UNPR

spot_img

Celebrul economist Mircea Coșea s-a înscris în Uniunea Națională pentru Progresul României, a anunțat, luni, formațiunea într-un comunicat de presă.

Potrivit anunțului de presă, „reputatul profesor de economie Mircea Coșea s-a înscris în UNPR. Mircea Coșea va coordona strategia economică a partidului, alături de colegii economiști din departamentele partidului”, precizează conducerea UNPR.

În vârstă de 73 de ani, Mircea Coșea a făcut parte, până în 1997, din PSDR. În iunie 1997 a fondat împreună cu Theodor Meleșcanu și Iosif Boda partidul Alianța pentru România (ApR), care a fuzionat cu PNL în 2002.

La 1 ianuarie 2007 a devenit membru al Parlamentului European din partea PNL. A făcut parte inițial din grupul parlamentar Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa. În martie 2007 a demisionat din PNL și a aderat la grupul parlamentar naționalist Identitate, Tradiție, Suveranitate, alături de deputații PRM în Parlamentul European. În noiembrie 2011, a devenit prim-vicepreședinte al Partidului Ecologist Român.

Este membru în boardul Pactului pentru Fiscalitate, ca profesor în cadrul Academiei de Științe Economice.

Valeriu Motoc