2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:06
No menu items!

Mircea Băsescu, adus la Curtea de Apel București. El află vineri dacă rămâne după gratii

spot_img

Magistrații Curții de Apel București judecă vineri contestația fratelui președintelui Traian Băsescu față de decizia tribunalului de a-l aresta preventiv

BASESCU Mircea2_SZ

Magistrații Curții de Apel București  judecă vineri contestația lui Mircea Băsescu față de decizia Tribunalului București de a-l aresta preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este anchetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de trafic de influență.

Pe 20 iunie, Tribunalul București a decis arestarea lui Mircea Băsescu, însă hotărârea instanței nu este definitivă. De asemenea, instanța a emis un mandat de arestare și pe numele lui Marian Căpățînă, cel care a intermediat banii luați de Mircea Băsescu de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel, fiul interlopului Bercea Mondial – n.r.), prin intermediul inculpatului Marian Căpățînă, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl său (Sandu Anghel, mai cunoscut drept Bercea Mondial), precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

R.D.