4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:24
No menu items!

Mircea Băsescu, adus la Tribunalul Constanța

spot_img

Arestat pentru corupție, fratele președintelui cere instanței înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu

Mircea Basescu_CAB_SZ

Trimis în judecată pentru trafic de influenţă, Mircea Băsescu a fost adus din nou, vineri dimineaţă, la Tribunalul Constanţa care va judeca cererea acestuia de înlocuire a măsurii de arestare preventivă cu arestul la domiciliu.

Mircea Băsescu a fost adus cu o dubă din arestul Poliţiei Capitalei la Tribunalul Constanţa, în jurul orei 9.15.

Şedinţa în care magistraţii vor judeca cererea acestuia de înlocuire a măsurii de arestare preventivă cu arestul la domiciliu este programată pentru ora 10.00.

Cererea de înlocuire a măsurii de arestare preventivă cu arestul la domiciliu în cazul fratelui preşedintelui a fost depusă miercuri, iar avocaţii lui Mircea Băsescu afirmau că aceasta este prima solicitare de acest fel pe care o fac.

Și complicele fratelui președintelui, Marian Căpățînă a formulat o cerere similară și se află și el vineri, în fața magistraților Tribunalului Constanța.

Decizia de vineri a magistraților nu va fi însă definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.

Pe 16 iulie, Mircea Băsescu şi complicele lui, Marian Căpăţînă, au fost aduşi împreună din arestul Poliţiei Capitalei, cu o dubă, la Tribunalul Constanţa, care judecă dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că ar fi luat 250.000 euro pentru a-l ajuta pe Bercea Mondial să scape de închisoare. Instanţa a decis atunci în cazul cererii de revocare a arestării. Astfel, magistraţii au respins ca nefondată solicitarea lui Mircea Băsescu de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Căpăţînă.

Hotărârea instanţei a fost contestată atât de Mircea Băsescu, cât şi Marian Căpăţînă la Curtea de Apel Constanţa, care, două zile mai târziu, a respins contestaţiile depuse de cei doi, decizia fiind definitivă.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă au fost trimişi în judecată pe 14 iulie, în stare de arest, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţînă, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul interlopului Sandu Anghel, mai cunoscut drept Bercea Mondial, condamnat pentru tentativă de omor.

Dosarul, în care Mircea Băsescu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, iar Marian Adrian Căpăţînă pentru complicitate la această infracţiune, a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Constanţa.

R.D.