-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:09
No menu items!

Minore americane suspectate că voiau să se alăture jihadului, arestate în Germania

spot_img

Familiile de origine somaleză şi sudaneză au declarat că ele cred că cele trei fete se aflau în drum către Turcia, un punct de intrare important către jihadişti

 arestat - catuse

Trei minore americane de origine sudaneză şi somaleză, suspectate că au vrut să se alăture jihadiştilor via Turcia, au fost reţinute în Germania şi repatriate la Denver, în statul american Colorado (vest), potrivit unor informaţii prezentate de postul CNN, informează AFP.

Aceste informaţii au fost parţial confirmate miercuri de către Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI, poliţia federală) şi autorităţi germane.

„Pot să vă spun că autorităţile americane au informat autorităţile germane în legătură cu sosirea pe aeroportul de la Frankfurt a trei minore americane care călătoreau singure, provnind din Statele Unite, cu obiectivul de a-şi continua călătoria către Turcia”, a anunţat Pamela Müller-Niese, o purtătoare de cuvânt a Ministerului german de Interne, precizând că dispariţia acestora a fost semnalată de către taţii lor.

„Aceste trei persoane au fost reţinute (…). Cei trei minori au fost repatriaţi ulterior, duminică, de bunăvoie, în Statele Unite”, a adăugat ea.

Purtătoarea de cuvânt nu a furnizat, în schimb, niciun detaliu despre eventuale intenţii ale celor trei minore de a se duce în Siria.

Taţii celor două surori şi al unei prietene a acestora au semnalat pe 17 octombrie dispariţia fiicelor lor, care au părăsit domiciile având asupra lor paşapoartele şi o sumă de 2.000 de dolari în numerar, potrivit unui document emis de Biroul şerifului comitatului Arapahoe, citat de CNN.

Familiile de origine somaleză şi sudaneză au declarat pentru FBI că ele cred că cele trei fete, în vârstă de 15, 16 şi 17 ani, se aflau în drum către Turcia, un punct de intrare important către jihadiştii din cadrul grupării Statul islamic (SI), potrivit postului american.

Cele trei adolescente au declarat pentru poliţia locală că au fost arestate în Germania, pe aeroportul de la Frankfurt, şi repatriate luni, adică la trei zile după ce au fost date dispărute, potrivit aceluiaşi document, pe care AFP a putut să-l consulte.

„FBI este la curent cu situaţia şi a participat la repatrierea indivizilor la Denver. Minorele sunt tefere şi se află împreună cu familiile”, a declarat pentru AFP Paul Bresson, un purtător de cuvânt al instituţiei.

Biroul FBI de la Denver le-a interogat pe cele trei fete, după ce au revenit în ţară, însă Sue Payne, o purtătoare de cuvânt a Biroului, nu a dorit să ofere informaţii suplimentare, având în vedere faptul că este vorba despre minori.