3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:18
No menu items!

MINIVACANȚA de Rusalii: peste 36.000 de angajați ai MAI vor asigura zilnic ordinea publică

spot_img

Din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, măsurile vor fi aplicate începând de vineri și până luni, 1 iunie

amenda politie

Peste 36.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor asigura zilnic ordinea publică, în perioada minivacanței de Rusalii. Măsurile dispuse de vicepremierul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, vor fi aplicate începând de vineri și până luni, 1 iunie.

În vederea bunei desfăşurări a manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Rusaliilor Ortodoxe, Ministerul Afacerilor Interne a luat toate măsurile necesare pentru ca evenimentele organizate în perioada 29 mai – 1 iunie a.c. să se desfăşoare în siguranţă, fără afectarea cadrului general de ordine şi siguranţă publică.

Din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, începând de astăzi (vineri – n.r.) și până luni, 1 iunie, în toată ţara vor fi la datorie zilnic, în medie, peste 36.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră, cu 10.300 de mijloace tehnice.

Principalele misiuni vizează menţinerea ordinii şi siguranţei publice la locurile de desfăşurare a manifestărilor cultural-artistice şi în zonele turistice, fluidizarea circulaţiei rutiere şi prevenirea accidentelor pe drumurile publice.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor fi concentrate cu precădere în zonele de desfăşurare a manifestărilor publice, în staţiunile turistice de la munte şi de pe litoralul Mării Negre dar şi pe principalele trasee care converg către aceste destinaţii, unde se aşteaptă un număr mare de turişti.

21.000 de poliţişti vor acţiona zilnic, în medie, pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, siguranţa rutieră şi a transporturilor feroviare, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de aceste sărbători.

O componentă importantă a măsurilor dispuse pentru acest interval de timp o reprezintă siguranţa traficului rutier. Astfel, pentru fluidizarea circulaţiei rutiere şi pentru prevenirea accidentelor grave pe drumurile publice, vor fi prezenţi în stradă aproape 3.000 de poliţişti rutieri.

Începând de vineri, 8.300 de jandarmi vor acţiona zilnic, în medie, pentru soluționarea operativă a situaţiilor apărute şi pentru rezolvarea tuturor solicitărilor cetățenilor.

4.400 de angajaţi ai inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, cu peste 2.000 de mijloace tehnice, vor acţiona pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor în zona bisericilor şi mănăstirilor, la locurile de cazare şi în perimetrele de desfăşurare a manifestărilor publice. De asemenea, 270 de ambulanțe SMURD încadrate cu peste 800 de pompieri paramedici vor asigura răspunsul operativ în cazul producerii unor situații de urgență.

Şi efectivele Poliţiei de Frontieră au fost suplimentate pentru acest interval de timp, pentru asigurarea unui control operativ al documentelor la punctele de trecere a frontierei şi pentru asigurarea fluenţei tranzitului de persoane şi autovehicule. Vor fi la datorie zilnic, în medie, 2.400 de poliţişti de frontieră care au la dispoziţie peste 450 de mijloace tehnice.

Ministerul Afacerilor Interne
comunicat de presă

R.D.