-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:27
No menu items!

Ministrul USR Cristian Ghinea îl contrazice pe premierul Florin Cîțu

spot_img

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, îl contrazice pe premierul Florin Cîţu, susținând că există mari probleme în privinţa colectării veniturilor la buget.

„Pe partea fiscală, în primul rând ne asumăm o reformă a deficitului de TVA mai mare decât era cea asumată anterior, deci de 5 puncte procentuale. Avem o problemă foarte mare de colectare a veniturilor la bugetul de stat. Din nou o recomandare tradiţională de ţară făcută de Comisia Europeană de vreo zece ani pe care guvernele din România nu acţionau în niciun fel. Pe lângă acea conectare a caselor de marcat şi digitalizarea ANAF-ului avem închiderea unor portiţe legale în care oamenii trişează la TVA şi alte impozite, fără să mărim impozitele. Atenţie nu ni s-a cerut implicit, nici nu ne-am angajat să mărim taxe şi impozite în următorii ani”, a declarat, vineri, Cristian Ghinea.

Cîțu a anunțat încasări record

Premierul Florin Cîţu a declarat, joi seara, că datorită conformării voluntare au fost încasări record la bugetul de stat.

„Avem cea mai bună strategie până acum pentru că conformarea voluntară a crescut pentru prima oară în aceşti doi ani de zile. Nu pot să vă dau cifrele pentru luna aprilie, dar vă spun că sunt încasări record la venitul de stat, prin conformare voluntară”, spus Florin Cîţu.