-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:59
No menu items!

Ministrul Turismului îi îndeamnă pe români să nu mai meargă la schi în Austria

spot_img

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, spune că anual merg în vacanță în Austria, în principal la schi, în medie 370.000 de români. „Știm cu toții că nu numai în Austria sunt condiții ideale pentru schiat. Sunt astfel de condiții, poate în unele cazuri și mai bune, și în Elveția, Italia, Franța, Germania„, a declarat ministrul Turismului, în contextul în care Austria se opune aderării României la Spațiul Schengen.

Cadariu a făcut aceste declarații miercuri, la Digi 24, el spunând că media numărului de turiști români în Austria este de 370.000, iar anul trecut, când au existat restricții din cauza pandemie, au fost 290.000. Prin comparație, numărul de turiști care vin din Austria în România nu se depășește 40.000. În acest an, potrivit statisticilor din primele 10 luni, din cei 1,3 milioane de turiști străini, doar 30.000 sunt din Austria.

„E clar că principala țintă a turiștilor români în Austria sunt pârtiile de schi, însă știm cu toții că nu numai în Austria sunt condiții ideale pentru schiat.

Sunt astfel de condiții, poate în unele cazuri și mai bune, în Elveția, Italia, Franța, Germania”, a declarat ministrul Turismului, potrivi sursei citate.

El a calificat drept „de neînțeles” atitudinea guvernului austriac, care se opune aderării României la Schengen: „Nu există nici argumente tehnice, nici o explicație din punct de vedere al unor interese economice. Capitalul austriac e prezent pregnant în multe domenii în România – bancar, petrolier, exploatări forestiere. E datoria noastră să insistăm până în ultimul moment ca mâine să primim acel vot unanim care ar permite intrarea în Spațiul Schengen”.

România va cere joi un vot privind aderarea la Schengen. Toate statele membre, cu excepția Austriei, susțin intrarea României în Schengen.

                                                                                                                    Adina Silav