-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:48
No menu items!

Ministrul transporturilor se răzgândește în privința interzicerii dronelor

spot_img

aeromodelism

Ministerul Transporturilor va reveni asupra ordinului de ministru, în vigoare din 8 ianuarie, care restricţionează folosirea aeronavelor fără pilot și care a fost criticat de proprietarii acestor aparate şi de cluburile de aeromodelism.

Ministrul transporturilor, Ramona Mănescu, a decis să ceară reanalizarea Ordinului 8 din ianuarie 2014 privind stabilirea condiţiilor de operare în spaţiul aerian naţional a aeronavelor civile monitorizate fără pilot la bord. Astfel, având în vedere numeroasele sesizări primite de la cluburi de aeromodelism şi alţi profesionişti care utilizează aparate de zbor fără pilot, cu greutate mică, în scopuri comerciale (filmări), ministrul transporturilor a cerut de la experţii şi responsabilii din minister soluţii la problemele ridicate de aceştia.

Ministerul Transporturilor

comunicat de presă

După emiterea ordinului care interzice pilotarea de la distanţă a aeronavelor în afara unor zone pentru care să existe aprobarea autorităţilor şi după criticile celor care practică aeromodelismul şi ale altor categorii de persoane afectate, ministrul transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat că prevederile vor fi modificate.

Cred că aeromodelismul este un sport deosebit de nobil, ceea ce presupune o anumită distanţare faţă de reglementarea care vizează dronele ce execută misiuni tehnice. Consider că acest lucru trebuie corectat.

Ramona Mănescu

ministrul transporturilor

Ordinul a fost publicat la finele lunii ianuarie în Monitorul Oficial şi prevede că operarea aeronavelor civile motorizate fără pilot la bord în spaţiul aerian naţional este permisă numai în „zone de spaţiu aerian segregat temporar, înfiinţate, alocate şi activate conform reglementărilor aplicabile în vigoare”.

Pentru operarea unei aeronave civile cu masa maximă la decolare mai mică sau egală cu 150 de kilograme este necesară, printre altele, deţinerea unui certificat de identificare emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română sau un certificat de înmatriculare, iar aparatul trebuie să fie asigurat.

Prevederile ordinului nu se aplică aeromodelelor dacă sunt utilizate în cadrul competiţiilor, demonstraţiilor aeriene sau al altor manifestaţii oficiale organizate de Federaţia Română de Modelism, şi nici aeronavelor cu greutatea mai mică sau egală cu 1 kilogram, atât timp cât acestea nu au aparatură pentru filmare sau transmisie de date.

R.D.