-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:13
No menu items!

Ministrul Transporturilor, detalii despre stadiul proiectelor majore din zona București-Ilfov. Unde se lucrează și unde sunt blocaje

spot_img

Ministrul Cătălin Drulă a postat, vineri, pe Facebook, stadiul fiecarei lucrări rutiere din zona București Ilfov, anunțând, astfel, că pe Autostrada 0, al doilea inel de centură al Capitalei, vor începe curând lucrările, deoarece a fost desemnat câștigătorul.

Autostrada 0 va avea o lungime de circa 101 km, pe o parte dintre loturi lucrările fiind deja în curs, iar pe altele licitațiile sunt aproape finalizate.

„Va degreva traficul infernal de pe Drumul Național de Centură București – vechea centură a Capitalei, unde avem ca priorități finalizarea pasajelor și modernizarea drumului prin lărgirea la patru benzi”, a detaliat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

„Avem câștigător desemnat pentru A0 Nord lot 1, un sector de 17,5 km din autostrada de centură a Bucureștiului, de la Dragomirești până la Corbeanca. Dacă nu vor fi depuse iarăși contestații (ceea ce ne dorim cu toții), vom semna curând contractul de proiectare și execuție”.

„Pentru lotul 2 al A0 Nord (19 km, Corbeanca – Afumați), săptămâna viitoare așteptăm pronunțarea Curții de Apel pentru soluționarea contestațiilor. Dacă contestațiile se resping și la Curte, așa cum au fost deja respinse la Consiliul Național, putem semna contractul cu antreprenorul român desemnat câștigător”, a spus ministrul.

„Pe lotul 3 A0 Nord (8,6 km, între Afumați – Pantelimon), CNAIR este într-un proces de re-evaluare a ofertelor ca urmare a deciziei instanțelor, iar câștigătorul licitației va fi anunțat în săptămânile următoare”, a mai detaliat ministrul.

„Pe lotul 4 A0 Nord (5 km, între Pantelimon și A2), constructorul avansează bine cu proiectarea drumului, iar în toamna acestui an va începe execuția lucrărilor. Termenul de execuție a lucrărilor: 18 luni”, spune Drulă.

„Pe actuala centură București pasajele denivelate de la Domnești, Berceni, Oltenița și Mogoșoaia avansează într-un ritm bun, iar constructorii sunt bine mobilizați pe toate tipurile de lucrări. Pasajul Mogoșoaia se va finaliza în această toamnă, iar celelalte intersecții, în cursul anului viitor”, a declarat Drulă.

„În plus față de proiectele de pe centurile capitalei, lucrăm în minister la o serie de drumuri radiale care să conecteze mult mai eficient șoselele orbitale cu arterele rutiere din interiorul Capitalei. Cel mai avansat proiect este reprezentat de continuarea Bulevardului Timișoara spre Centura București și, mai departe, spre A0 – o legătură rapidă extrem de importantă pentru locuitorii din sectorul 6 (Drumul Taberei/Militari)”, a mai scris Cătălin Drulă.