4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:51
No menu items!

Ministrul Ștefan-Radu Oprea, întrevedere cu Andrew Mitchell, comisarul pentru Comerțul cu Europa al Marii Britanii

spot_img

Perspectivele de cooperare economică și comercială post-Brexit între Uniunea Europeană și Regatul Unit, precum și valorificarea oportunităţilor oferite de Parteneriatul Strategic bilateral româno-britanic, încheiat în 2003, au fost temele centrale în cadrul discuțiilor care au avut loc luni, între ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, şi comisarul pentru Comerțul cu Europa al Marii Britanii, Andrew Mitchell. Întrevederea a avut loc în prezenţa E.S. Andrew Noble, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA), ministrul Oprea a transmis partenerilor de dialog preocuparea MMACA pentru creşterea nivelului investiţiilor şi al comerţului bilateral, exprimând speranța că ritmul și nivelul cooperării vor fi menținute și după ce Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană.

Obiectivul strategic al României este ca Uniunea Europeană și Marea Britanie să aibă o relație cât mai apropiată, după producerea Brexitului. În contextul Parteneriatului Strategic bilateral, ne dorim aprofundarea dimensiunii economice. Avem în vedere proiecte comerciale și de investiții în domeniile industriei auto, energie, infrastructură sau cercetare-dezvoltare”, a declarat ministrul Oprea.

Intrarea London Stock Exchange Group pe piaţa românească prin deschiderea centrului de servicii pentru afaceri  la Bucureşti a reprezentat un semnal investiţional britanic puternic pentru România. De asemenea, „deschiderea unei reprezentanţe a companiei româneşti MODPACK SYSTEM, unul dintre furnizorii de vârf la nivel național de servicii de ambalare industriala pentru export și relocare de obiective industriale, la Liverpool, reprezintă o poveste de succes şi un model de urmat pentru alţi investitori români pe piaţa britanică”, a arătat ministrul Oprea.

Preluarea de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene  în primul semestru al anului 2019 a fost, de asemenea, o temă de interes în cadrul întrevederii bilaterale de la Bucureşti. Ministrul Ştefan-Radu Oprea l-a asigurat pe comisarul britanic de susţinerea României în finalizarea acordului de ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Cei doi oficiali au analizat şi viitorul colaborării în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, partenerii de dialog convenind asupra necesităţii modernizării acesteia astfel încât să poată răspunde actualelor provocări ale economiei globale și să funcționeze din nou pentru toată lumea.

Ministrul Oprea l-a informat, în acest sens, pe comisarul britanic că, pe agenda OMC, comerțul electronic se bucură de o atenție deosebită, urmând ca, în perioada deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, să fie organizat un eveniment centrat pe inovare şi a invitat, cu acest prilej, Marea Britanie să se alăture discuţiilor, pentru a transmite un semnal clar în cadrul Uniunii asupra faptului că relaţiile bilaterale continuă.

Întâlnirea a avut loc în contextul organizării, la Bucureşti, a BUSINESS BREAKFAST AND TRADE SUMMIT ON INOVATIVE TECHNOLOGY, organizat de Camera de Comerţ Româno-Britanică.

Marea Britanie reprezintă pentru Romania al 6-lea partener intre statele membre UE in ceea ce privește comerțul total de bunuri. La export, UK este a 5-a ţara între piețele de destinație a exporturilor romanești, iar în topul ţărilor partenere la import ocupa locul 13.

În anul 2017 s-a înregistrat un nou record în istoria relațiilor bilaterale, schimburile comerciale ajungând la 4,25 miliarde euro, din care exporturi – 2,56 miliarde euro, iar importuri  – 1,69 miliarde euro.

În primele șapte luni din 2018, schimburile comerciale bilaterale au înregistrat valori totale de 2,72 miliarde euro, din care 1,72 miliarde euro exporturi – in creștere cu 13,86% față de aceeași perioadă din 2017 şi 996 milioane euro importuri – in creștere cu 3,18%. Balanța comercială rămâne excedentară, cu un sold pozitiv de 727,75 milioane euro.

Fluxurile comerciale bilaterale sunt dominate de produsele cu înalt grad de prelucrare. Principalele grupe de produse exportate: mașini,  aparate, echipamente electrice şi părţi ale acestora; vehicule, aeronave, vase şi echipamente auxiliare de transport; materiale textile si îmbrăcăminte; metale comune si articole din metale comune; materiale plastice si articole din material plastic, cauciuc si articole din cauciuc; produse alimentare; mărfuri şi produse diverse (în majoritate mobilă).

Şi din punct de vedere investiţional Marea Britanie reprezintă un partener important pentru România, în prezent situându-se pe poziţia 12, cu investiţii directe de aproximativ 1 miliard euro. 

R.D.

foto: business-review.eu