1.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 10:15
No menu items!

Ministrul Sănătăţii vrea centre de vaccinare în spitale

spot_img

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că va fi pregătită legislaţia pentru ca în unităţile sanitare să existe centre de vaccinare COVID, dorind să faciliteze astfel accesul celor care vor dori să se vaccineze.

„În perioada următoare vom pregăti legislaţia necesară ca în unităţi sanitare, nu centrele de vaccinare care au fost anterior, ci în unităţi sanitare să existe centre de vaccinare. Am dori să pregătim – şi ăsta este un lucru foarte important – campania din toamnă pentru că, dacă acum există într-adevăr un interes redus pentru vaccinare, având în vedere specificul vaccinului existent, în toamnă, când vor redeveni disponibile doze dintr-un vaccin updatat, ne-am dori să fie cât mai mulţi concetăţeni care să se poată vaccina şi lucrul acesta trebuie facilitat. Rezolvăm şi cu problema ridicată de medicii de familie prin mărirea consistentă a proporţiei de pierderi acceptabile pentru vaccin la 50 la sută, să încurajăm medicii de familie să facă această procedură sau să se grupeze încât să îşi trimită toţi pacienţii la unul dintre colegii care face vaccinare şi să mai deschidem şi centre de vaccinare în unităţile sanitare în perioada imediat următoare”, a declarat Alexandru Rafila, marţi, într-o conferinţă de presă.

                                                                                                                Adina Silav