6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:53
No menu items!

Ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, vizat de prima moțiune după doar o lună de mandat

spot_img

Anunțul făcut de PSD încă de acum o săptămână se concretizează într-o moțiune simplă pentru demiterea ministrului sănătății. Vlad Voiculescu este vizat astfel de moțiune după numai o lună de mandat la Ministerul Sănătății. 

Senatorul PSD Ştefan Radu Oprea a anunţat că social-democraţii vor depune miercuri la Camera Deputaţilor moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”. Moțiunea va intra în dezbatere săptămâna viitoare.

„Vom avea şedinţă în fiecare luni, la ora 10.00. Au fost câteva teme dezbătute şi cred că cea mai importantă este moţiunea pe sănătate, moţiunea simplă intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”. Această moţiunea va fi depusă la Camera Deputaţilor miercuri, pentru că mâine mai sunt dezbateri cu asociaţiile medicilor, cu asociaţiile pacienţilor şi cu reprezentanţii sindicatelor. Apoi va fi depusă la Camera Deputaţilor şi săptămâna viitoare va intra în dezbatere”, a declarat Ştefan Radu Oprea luni, la sediul PSD. 

De asemenea, liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a anunţat, în plenul de marţea trecută al Camerei Deputaţilor, că grupul parlamentar al social-democraţilor a depus o solicitare la Biroul permanent prin care îl cheamă în Parlament, la „Ora Guvernului” pe ministrul sănătăţii Vlad Voiculescu pentru a explica „situaţia spitalelor din România în ceea ce priveşte măsurile preventive, gestionarea şi managementul riscului în saloanele în care sunt amplasate sau utilizate instalaţii de furnizare oxigen pentru pacienţi”.

Lideri PSD au anunțat că moțiunea simplă pentru demiterea ministrului sănătății va fi urmată de încă o moțiune împotriva ministrului fondurilor europene. 

Cora Dumitrescu