1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:12
No menu items!

Ministrul Sănătăţii explică tărăgăneala testării elevilor în școli:”Avem acest sport, fuga de răspundere”

spot_img

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că au fost multe presiuni pentru introducerea testelor pe bază de salivă în şcoli, însă acum toate categoriile profesionale care au propus s-au retras pentru că nu vor să-și asume răspunderea.

”Legat de testele de salivă, am avut foarte multe presiuni, din toate părţile, de introducere a acestor teste de salivă şi foarte puţină răbdare de a înţelege ce înseamnă şi ce mecanisme presupune ulterior în aplicare aceste teste de salivă. Aceste teste au fost considerate un fel de miracol prin care noi o să rezolvăm ca elevii care poate sunt infectaţi să nu mai ajungă în sistemul educaţional. Toate categoriile profesionale – şi eu îmi permit, dacă voi fi criticat îmi asum – care au propus, fie că e o parte a pedagogilor, o parte, nu toţi, o parte a părinţilor, o parte a asociaţiei elevilor, toţi s-au retras imediat, nimeni nu a mai vrut să îşi asume răspunderea cine să facă aceste teste de salivă. Cei care au spus până atunci că e absolut necesar, au transmis să vină statul să rezolve”, a declarat Cseke Attila, miercuri seară la Digi24.

El a precizat că toţi aceștia ar trebui să se implice pentru că sistemul nu dispune de mii de asistente și medici, care să se ocupe de testarea elevilor.

“Dar statul suntem noi, cu toţii, nu sunt alţii, nu e cineva de sus, care îţi aduce trei mii de medici şi trei mii de asistenţi în şcoli, nu avem, nu avem de unde să avem aceşti medici şi aceşti asistenţi. Noi trebuie să ne rezolvăm. Dacă ne-am dorit acest sistem – nu vreau să mă pronunţ pe partea educaţională – dacă sistemul educaţional şi-a dorit acest sistem, atunci sistemul educaţional trebuie să îşi rezolve această chestiune, cum putem să folosim aceste teste de salivă pentru care plătim, plăteşte statul român din banii noştri ai tuturor şi ai părinţilor, ai pedagogilor”, a transmis ministrul Sănătăţii.

El a menţionat că în societate există însă fuga de răspundere. 

“Noi, în societate, avem acest sport, de fugă de răspundere. Lansăm nişte idei, punem presiune, vrem să facem ceva, vrem ca statul să vină să ne rezolve nişte lucruri, chestiuni care unele dintre ele sunt absolut legitime, dar atunci când trebuie să pun şi eu munca mea puţin, o jumătate de oră, cinci minute, atunci nu. Atunci unii, nu spun toţi, fug imediat de această răspundere”, a mai declarat Cseke Attila.

Ministerul Sănătăţii a precizat, referitor la procedura de administrare a testelor rapide antigen din salivă la elevi şi angajaţi ai instituţiilor de învăţământ, că aceasta nu presupune pregătire medicală sau condiţii speciale, iar legislaţia nu exclude utilizarea lor la domiciliu. 

„În acest context, decizia utilizării la domiciliu a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă revine sistemului educaţional”, a transmis MS, după ce Ministerul Educaţiei ceruse clarificări. 

                                                                                                                 Adina Silav