-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:19
No menu items!

Ministrul Sănătăţii confirmă că există probleme în raportarea morților de COVID: “Diferențele au apărut din prima jumătate a anului 2020”

spot_img

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat, miercuri, că raportul preliminar al comisiei care face verificări privind raportarea deceselor COVID-19 arată că „există diferenţe”.

 „Raportarea se face în sistemul Alerte MS, unde spitalele raportează numeric totalul deceselor COVID, raportarea din Corona Forms sunt datele care sunt deja validate de către reprezentaţii DSP-urilor şi de la INSP. Există diferenţe legate de numărul de decese raportate între cele două baze de date, e o comisie care analizează aceste date. Aşteptăm rezultatul final, nu dorim să ne lansăm în afirmaţii până nu avem o certitudine”, a declarat ministrul Sănătății.

Ioana Mihăilă a menționat că urmează ca în 7 mai această comisie să avanseze o formă mai detaliată a raportului.

„Mi-a fost transmisă o evoluție a numărului de decese raportate. Diferențele au apărut din prima jumătate a anului 2020. Ele au fost foarte mici și au crescut atunci când și numărul de pacienți a crescut. E o corelație pe care am observat-o, nu e o corelație dovedită științific”, a precizat Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătății a subliniat că „scopul acestei analize este de a analiza procesele”. „Nu analizăm oamenii, pentru că erori umane există. După ce vom analiza procesele, vom veni cu proceduri care să îmbunătățească procesele”, a adăugat Mihăilă.