-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:35
No menu items!

Ministrul revocat al justiţiei, Ana Birchall, la judecata CCR. Preşedintele CSM, Lia Savonea, a sesizat „ingerinţa gravă în activitatea de urmărire penală” și „subminarea independenţei justiţiei”

spot_img

Consiliul Superior al Magistraturii, prin preşedinta Lia Savonea, a sesizat Curtea Constituţională a României cu privire la activitatea ministrului revocat al justiției, Ana Birchall.

Așa cum a anunţat în urmă cu circa o săptămână, preşedinta CSM, judecătoarea Lia Savonea, a depus, în 16 octombrie 2019, o cerere prin care solicită soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Ana Birchall şi CSM pentru „ingerinţa gravă a ministrului Justiţiei, Ana Birchall, în activitatea de urmărire penală desfăşurată de procurori”, pentru „acte de subminare a independenţei justiţiei din România prin negocierea unei ‘foi de parcurs’ privind statul de drept cu reprezentatul unui stat străin, conturând percepţia că problemele justiţiei din România nu sunt gestionate de organismele constituţionale abilitate ci de anumit actori externi” şi pentru „acţiuni repetate de decredibilizare şi blocare a activităţii CSM”, scrie Lumea Justiției.

Faţă de cererea de soluţionare a conflictului juridic depusă de preşedinta CSM, Curtea Constituţională a anunţat că părţile vor putea să formuleze puncte de vedere până la data de 30 octombrie 2019.

Conform cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională depusă pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii joi, 17 octombrie 2019, imixtiunea ministrului Justiţiei în activitatea organelor de urmărire penală priveşte cauza „Caracal”, mai exact deja celebrul telefon pe care Birchall l-a dat în seara de 2 august 2019 mamei tinerei Alexandra Macesanu, fată răpită şi violată de Gheorghe Dinca, pentru a-i comunica rezultele testelor genetice şi pentru a-i transmite că fiica sa este moartă.

Or, arata Lia Savonea în sesizarea sa, singurele abilitate să comunice rezultatele unor astfel de teste erau organele de urmărire penală, cu atât mai mult cu cât ancheta se afla încă în derulare.

Iată ce precizează Lia Savonea în acţiunea depusă la CCR, în legătură cu intervenţia Anei Birchall în cazul Caracal:

Acţiunea ministrului justiţiei constituie o veritabilă imixtiune în activitatea procurorilor care efectuează urmărirea penală în cazul menţionat cu încălcarea limitelor autorităţii conferite de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală. (…)

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, nu putea să afle informaţiile cuprinse într-o probă administrată în faza de urmărire penală, faza eminamente nepublica potrivit legii, sub nicio raţiune şi nu putea comunica în locul organului de urmărire penală competent respectivele informaţii decât forţând şi depăşindu-şi prerogativele care-i sunt conferite legal în calitate de ministru, făcând o ingerinţă gravă în justiţie.

Totodată, din perspectiva normei constituţionale în raport de care solicităm constatarea conflictului juridic de natură constituţională, respectiv art. 132 alin. (1), ce conferă o autoritate proprie ministrului justiţiei, apreciem că parte în conflict este chiar ministrul justiţiei Ana Birchall, iar nu Ministerul Justiţiei”.

Lia Savonea despre foaia de parcurs a Anei Birchall: „O eventuală agenda proprie a ministrului vizând statul de drept din România încalca şi dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Constituţie”

În ceea ce priveşte a doua acuzaţie adusă Anei Birchall de şefa CSM, privitoare la foaia de parcurs la care a făcut referire ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Uniunea Europeană, Gordon Sondland, în 5 septembrie 2019, când a declarat că a invitat-o pe Birchall să lucreze în continuare alături de el pentru o foaie de parcurs privind statul de drept în România, conform sesizării depuse la CCR, reacţiile avute de ministresa Justiţiei atunci când i s-au solicitat în CSM explicaţii cu privire la conţinutul acestui document, au „creat aparenţa unei agende proprii în ceea ce priveşte justiţia, dezbătută la nivel extern”.

„Ana Birchall neagă rolul constituţional al CSM, limitându-l la atribuţiile legate de cariera judecătorilor şi procurorilor şi de organizarea instanţelor şi parchetelor”, se precizează în Sesizarea depusă la CCR de şefa Consiliului Superior al Magistraturii Lia Savonea.

Mai mult, preşedinta CSM subliniază în sesizarea la CCR că prin implicarea lui Birchall în negocierea unei foi de parcurs privind statul de drept, în cazul în care a existat acest demers, a fost afectat tocmai statul de drept, „în componenţa sa referitoare la independenţa justiţiei”: „Chiar dacă nu s-ar confirma factual existenţa acestui demers, situaţia creată tot este de natură să afecteze independenţa justiţiei, din perspectiva percepţiei care a determinat-o în conştiinţa publică, în sensul că justiţia din România nu este gestionata de organismele constituţionale abilitate, ci de anumiţi factori externi.

Mai mult, o eventuală agenda proprie a ministrului vizând statul de drept din România încalca şi dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Constituţie, atribuţiile ministrului justiţiei în cadrul acţiunilor externe trebuind să se exercite în raport cu programul de guvernare”.

Ana Birchall acuzată că nu respectă legea în privinţa SIIJ: „Rezulta neîndoielnic refuzul expres de respectare a legii în vigoare cu referire la organizarea şi funcţionarea structurii de parchet amintite”

Un al treilea conflict juridic de natură constituţională reclamat la CCR de preşedinta CSM Lia Savonea este cel privitor la acţiunile repetate de decredibilizare şi blocare a activităţii Consiliului efectuate de ministresa revocată Ana Birchall.

Andrei Tudor