6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:03
No menu items!

Ministrul Pricopie Răzgândeală, nota 5 la purtare – a deschis și închis școlile din București în aceeași zi

spot_img

Pricopie Remus

La nici două ore după ce Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a anunțat că, joi, școlile din Capitală vor fi redeschise, cu acordul ministrului educației, ceea ce a stârnit un val de contestații din partea părinților și a cadrelor didactice, ministrul educației, Remus Pricopie, a anunțat la Guvern că toate unitățile de învățământ din București rămân închise.

Deși purtătorul de cuvânt al ISMB, Marian Banu, a încercat să „îndulcească” decizia inspectorului general, anunțând că elevii care nu vor putea ajunge, joi, la cursuri, nu se vor alege cu absențe nemotivate, declarațiile acestuia au venit cu întârziere.

CITEȘTE ȘI: Cursurile se vor relua joi în Capitală. Părinții și profesorii contestă decizia Inspectoratului Școlar UPDATE

Reacția ministrului educației, Remus Pricopie, nu poate fi pusă decât pe seama fricii de un nou scandal public care l-ar fi vizat, în fața valului de nemulțumire stârnit de decizia de a redeschide școlile în București, în condițiile în care orașul se află sub Cod portocaliu de viscol până miercuri, la ora 23.00, iar autoritățile locale sunt codașe la capitolul deszăpezire.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a transmis, miercuri, unităților de învățământ o informare în care anunță că revine asupra deciziei de deschidere a școlilor și grădinițelor.

CITEȘTE AICI INFORMAREA ISMB

Raluca Dan