-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:52
No menu items!

Ministrul Niță și deputatul PSD Rizea, NUP în dosarul „Mită la Hidroelectrica”

spot_img

Rizea Cristian_SZ

Ministrul delegat pentru energie Constantin Niţă şi deputatul PSD Cristian Rizea au primit „neînceperea urmăririi penale” în dosarul în care fostul consilier al ministrului şi un membru în Directoratul Hidroelectrica au fost trimişi în judecată pentru corupţie. La fel au decis procurorii şi în cazul lui Remus Vulpescu, membru şi el în conducerea Hidroelectrica, denunţător în acest dosar.
Procurorii anticorupţie susţin că au strâns probe care atestă că Ioan Mihăilă şi Eugen Brădean au negociat o mită de 1,4 milioane de euro ca să ajute compania Energon Power & Gas SRL Cluj să obţină contracte preferenţiale pentru energie.

Rechizitoriul procurorilor numără doar 34 de pagini şi conţine referiri la numeroase alte întâlniri şi convorbiri cu oameni politici şi membri în bordul Hidroelectrica. Printre persoanele suspectate de DNA că ar fi sprijinit demersul celor doi se număra şi ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, dar şi deputatul PSD Cristian Rizea. Amândoi au primit însă NUP.

Din ansamblul materialului probator administrat în prezenta cauză a rezultat fără putere de tăgadă inexistența unei conivențe infracționale între cei doi inculpați și numiții Constantin Niţă, ministru delegat pentru Energie în cadrul Guvernului Românei, Cristian Rizea, deputat în Parlamentul României, motiv pentru care se va dispune față de aceștia neînceperea urmăririi penale pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită și complicitate la infracțiunea de dare de mită (…)

Rechizitoriul DNA

Remus Vulpescu a primit şi el NUP, alpturi de alte cinci persoane verificate în dosarul Mită la Hidroelectrica.

În raport cu denunțătorul Remus Vulpescu urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită, faptă prev. ped. de art. 254 alin1. C.pen raportat la art. 6 din Legea 78/2000, întrucât, deşi nu există o cauză de nepedepsire prevăzută de legea procesual penală a acţionat într-un cadru perfect legal deoarece în momentul în care a sesizat intenţiile inculpatului Brădean Eugen, a procedat la denunţarea faptei sprijinind organul judiciar în obţinerea probelor necesare aflării adevărului. În aceste condiţii, este cert că nu sunt întrunite elementele constitutive ale luării de mită, deoarece, în plan subiectiv, denunţătorul nu a acţionat cu intenţia de a săvârşi o astfel de infracţiune.

Rechizitoriul DNA

Conform rechizitoriului, ancheta DNA privind şpaga de 1,4 milioane de euro la Hidroelectrica a costat 7.000 de lei.

Mihaela Chiper