-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:21
No menu items!

Ministrul Nelu Tătaru face previziuni pe termen mediu și lung. Ce ne așteaptă

spot_img

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a precizat că România se îndreaptă spre vârful pandemiei de 20 mii de cazuri, adăugând astfel că se caută spații pentru a se relaxa situația din spitalele.

Tătaru a anunțat că după ce țara noastră va trece de vârful pandemiei, toate spitalele vor deveni COVID-19.

„Poate după 15 mai să avem o scădere a numărului de infecții. Suntem în momentul în care avem mai multe focare, multe cadre medicale infectate, plus lispa personal medical. Odată atins vârful, toate spitalele  vor deveni COVID19. Mai avem și spitale de campanii. Căutăm spații pentru a relaxa situația spitalelor. În Spitalul Carol Davila, 19 cadre medicale sunt infectate. Dacă nu mai avem cetățeni de afară,  spațiile de carantină să fie date pacienților asimptomatici. Pot să vă asigur că personalul medical își face treaba”, a spus ministrul, la Digi24.
 
Pe de altă parte, Tătaru a spus că românii trebuie să se obișnuiască să conviețuiască încă „două sezoane” cu acest virus. „Noi trebuie să ne obișnuim să conviețuim încă vreo două sezoane cu acest virus. O parte din populație se va imuniza. O parte din populație va învăța să se protejeze. Cred că se va transforma în gripă sezonieră, sper să stabilizăm virusul și să facem un vaccin. Ar mai putea fi un vârf în toamnă, dar nu de aceeași amploare”, a spus Nelu Tătaru.