0.9 C
București
joi, 26 decembrie 2024 - 22:11
No menu items!

Ministrul Mediului: Situația pe Dunăre este gestionabilă. Nicio secțiune nu va ceda

spot_img

Nivelul maxim al fluviului este așteptat la finalul săptămânii viitoare, iar ministrul Mediului, Mircea Fechet spune că nu vor fi probleme, potrivit postului public de televiziune.

”Situația este gestionabilă”, a declarat Fechet. Nu sunt însă excluse situațiile neprevăzute, care să complice lucrurile, cum ar fi umflarea afluenților. Echipele de la Apele Române fac verificări în fiecare zi, pentru ca niciun dig să nu cedeze.

Principalul risc pentru România îl reprezintă durata de propagare a viiturii, peste o săptămână, ceea ce înseamnă că presiunea asupra liniilor de apărare va fi extrem de mare. Fechet susține că „nicio secțiune nu va ceda”.

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a atins sâmbătă valoarea de 5.700 mc/s, peste media multianuală a lunii septembrie, de 3.800 mc/s, în timp la sfârşitul săptămânii trecute, în data de 13 septembrie, debitul era de numai 2.200 mc/s, a anunţat Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), într-o postare pe Facebook.

În 2006, debitul Dunării la intrarea în ţară a fost de 15.800 mc/s .

Debitul Dunării la Budapesta are sâmbătă o valoare de aproape 8.000 mc/s fiind în scădere faţă de valorile maxime prognozate.

„Se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în jurul datelor de 28-29 septembrie. Formaţiile noastre de intervenţie au umplut deja mii de saci de nisip, o parte dintre aceştia fiind deja aduşi aproape de sectorul românesc al Dunării, precum şi alte utilaje de intervenţie.
În zilele imediat următoare, se vor monta mirele hidrometrice la ape mari. S-a început informarea altor deţinători de lucrări hidrotehnice, inclusiv Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare. În acest ultim caz, colegii de la Apele Române au făcut apel către ANIF de a verifica punctele critice la subtraversările conductelor prin diguri, precum şi stadiul de funcţionare al staţiilor de pompare”, au mai scris reprezentanţii ANAR.

T. S.