4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:09
No menu items!

Ministrul Justiției: Este necesar un cod de conduită politică cu privire la justiție

spot_img

robert cazanciuc

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat joi, după ședința CSM, că este necesar un cod de conduită politică referitor la justiţie, precizând că au fost deja prezentate câteva idei.

Ministrul a adăugat, referitor la afirmaţiile premierului, că, din punctul său de vedere, „anumite declaraţii puteau să fie cel puţin nuanţate”.

“Anumite declarații ale unor oameni politici din ultimul timp puteau să fie cel puțin nuanțate. Nu cred că simple declarații nu pot afecta independența justiției. Cred că este nevoie de o dezbatere cu judecătorii, cu procurorii, cu politicienii și societatea civilă pentru a stabili câteva repere de comun agreate atunci când discutăm despre justiție. De aceea am încercat să creionăm un cod de conduită cu privire la justiție pe care să ni-l putem asuma cât mai repede posibil. Este vorba despre atitudinea politicienilor pe care ar trebui să o aibă față de justiție cel puțin atunci când fac anumite declarații. Există evident o înțelegere diferită a unor lucruri uneori”, a spus ministrul Justiției.

Potrivit concluziilor din raportul Inspecţiei Judiciare, declaraţiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase şi celeritatea soluţionării unor sesizări penale afectează independenţa justiţiei şi induc un sentiment de neîncredere.

Lucian Mera