-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:45
No menu items!

Ministrul Justiției, Stelian Ion, amenință cu ruperea coaliției de guvernare dacă nu „se repară Justiția”

spot_img

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, susține că nerespectarea obligaţiilor asumate în domeniul Justiţiei poate duce la ruperea coaliției, iar pentru el nu ar fi o problemă să demisioneze dacă acest gest ar rezolva problema desființării Secției speciale de investigare a magistraților.

Stelian Ion a criticat partenerii de coaliție de la UDMR, care au votat „cot la cot” cu AUR.

„Nu am desfiinţat-o pentru că o parte dintre cei care suntem acum în coaliţie erau la acel moment al înfiinţării, de partea cealaltă, alături de PSD, adică UDMR. A votat şi înfiinţarea Secţiei speciale, a votat şi legile Justiţiei varianta Iordache, a votat şi Codul penal de procedură, a votat multe. Dar am spus, o dată ce s-a încheiat acel capitol, trecem de-o parte şi încercăm să creăm ceva nou. Sperăm cumva că o să îşi schimbe atitudinea şi abordarea faţă de justiţie în general, faţă de lupta anticorupţie. (…) Culmea, iată, au votat cot la cot UDMR cu AUR, deci este o frăţie, doar ca să nu meargă lupta anticorupţie bine (…) Suntem pe aceeaşi lungime de undă cu PNL, dar nu este suficient. Ne trebuie voturile colegilor din coaliţie, ale UDMR, pe care îi rog să-şi respecte cuvântul dat şi votul dat”, a declarat Stelian Ion, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.

Ministrul Justiției a mai precizat că atât desființarea SIIJ, cât și refacerea competențelor DNA sunt în programul de guvernare.

„Doar din cauza Secţiei speciale, acum, nu aş putea spune foarte clar, dar se poate rupe categoric pe nerespectarea obligaţiilor pe care ni le-am asumat pe Justiţie (…). Dacă nu reparăm Justiţia, şi nu doar să ne facem că o reparăm, nu doar să împingem nişte legi care au un element de noutate, dar ele în punctele esenţiale să fie un real progres şi o reparare a ceea ce s-a întâmplat în trecut – şi Secţia specială, desființarea ei este prima încercare pentru noi – înseamnă că ne ratăm obiectivul pe Justiţie, înseamnă că toate celelalte domenii vor fi în continuare vulnerabile. Nu ştiu, poate unii au interesul să se întâmple lucrul acesta”, a mai spus Stelian Ion, întrebat dacă se poate rupe coaliția din cauza neînțelegerilor legate de modul de desființare a SIIJ.

M. Nedelcu