-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:40
No menu items!

Ministrul justiției, replică dură pentru procurorul general

spot_img

Ministrul justiției, Tudorel Toader, a precizat vineri, cu privire la legea recursului compensatoriu, că studiul de impact se efectuează în procedura de elaborare și adoptare a actului normativ, adăugând că procurorul general Augustin Lazăr, care „astăzi vorbește despre lipsa unui astfel de studiu”, a făcut parte din componența plenului CSM care a avizat favorabil acel proiect.

„Reamintim faptul că studiul de impact se face în procedura de elaborare și adoptare a legii! Din momentul intrării în vigoare prevederile legii se pun în aplicare!”, a replicat Tudorel Toader într-un mesaj postat pe Facebook.

Ministrul a ținut să reamintească și faptul că actualul procuror general Augustin Lazăr făcea parte din componența plenului CSM, emitent al respectivului aviz favorabil, deși acum acesta vorbește despre lipsa studiului de impact.

„Reamintim și faptul că prin Hotărârea nr. 1.533 din 29 noiembrie 2016, plenul CSM a avizat favorabil proiectul de lege (privind recursul compensatoriu – n.r.), considerând că, <<în principiu, măsura compensatorie propusă nu ar trebui să devină incidentă doar pentru calculul pedepsei ce poate fi considerată executată în vederea acordării liberării condiționate>>. În opinia plenului, compensația pentru persoanele care execută pedepse privative de libertate în condiții de supraaglomerare severă devine efectivă doar dacă măsura propusă de proiectul de act normativ vizează considerarea ca executate efectiv a celor 3 zile din pedeapsa aplicată, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în spațiul necorespunzător”, a scris Toader.

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, joi, referindu-se la efectele legii recursului compensatoriu, că se confirmă încă o dată nevoia studiilor de impact pentru fiecare modificare legislativă.

Lazăr a fost întrebat, la sediul CSM, dacă există temeri privind creșterea criminalității odată cu intrarea în vigoare a legii recursului compensatoriu. „Ministerul Public a avertizat de la începutul anului că toate modificările legislative trebuie făcute pe baza unui studiu de impact. Ei bine, se confirmă încă o dată nevoia unui studiu de impact pentru fiecare modificare legislativă. Am vrea să știm și noi ce studii s-au făcut pentru a putea comenta rezultatele”, a afirmat Augustin Lazăr.

R.D.