1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:19
No menu items!

Ministrul justiției, Raluca Prună, răspunde revoltelor din penitenciare cu două luni de dezbatere publică

spot_img

Ministrul justiției, Raluca Prună, a declarat, miercuri, că nu va lua nicio decizie sub presiune având în vedere tensiunile din penitenciare. Ea a precizat, într-o declarație de presă, că, la preluarea mandatului, a moștenit o ”colecție de hârtii”, nu măsuri concrete și le-a cerut deținuților să mai aibă răbdare încă două luni până când vor fi adoptate noi măsuri pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

”Nu servește nimănui continuarea și escaladarea acestor tensiuni. (…) Îi asigur pe cei aflați în detenție că lucrăm la identificarea unor soluții. Există o responsabilitate a întregii societăți (…). Escaladarea tensiunii nu va genera adoptarea de măsuri. Eu, ca ministru, nu voi adopta nicio măsură sub presiune. Avem nevoie de măsuri bune”, a afirmat ministrul Prună.

În plus, Raluca Prună a susținut că situația din sistemul penitenciar este ”una sistemică și gravă”.

”La ora 12.30, în 8 din cele 45 de penitenciare erau evenimente tensionate. Există și alte penitenciare care s-au alăturat protestului. (…) Situația din sistemul penitenciar este una sistemică și gravă, nu de ieri, nu de alaltăieri, ci de mai bine de 20 de ani. (…) Am declarat că este o prioritate a mandatului meu încercarea de a remedia situația din penitenciare. (…) În noiembrie 2015, am moștenit o colecție de hârtii, nu măsuri concrete. Nu-mi sunt străine problemele”, a mai spus ministrul justiției.

Ministrul a mai amintit că împreună cu ANP a pus în dezbatere Planul de Acțiune Sectorial pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Detenție pe site-ul Ministerului Justiției.

“Mă adresez acum direct persoanelor din penitenciare. Celor puțini pe care i-am întâlnit și celor mai mulți pe care nu îi cunosc. Îi asigur că mu îmi sunt străine deloc probleme lor. Sunt necesare măsuri imediate, care să rezolve supraaglomerarea, chestiunile stabilite prin norme cu privire la hrană, la accesul la muncă, la accesul la asistență medicală și reintegrare socială. Trebuie să avem în minte că parte din pedeapsa cu închisoarea este reeducarea. Am făcut o promisiunea publică.

Am adoptat legea secundară, care avea o întârziere de 25 de luni. Este regulamentul care face posibilă adoptarea unor decizii la nivel de ANP care se regăsesc în condițiile de viață al celor aflați în detenție. Am adoptat numeroase de astfel decizii. Am spus clar că există alternative la detenție. Există probabțiunea, care este o alternativă.

Am suplimentat numărul de posturi din sistemul de probațiune. Am asigurat o creștere salarială a celor care lucrează cu cei din sistemul de probațiune. Am asumat cu ANP un plan de măsuri concrete.

Vom lansa în a doua jumătate a lunii iulie o dezbatere privind condițiile din penitenciare ca să găsim soluții.

Sper să mă vadă deținuții când le spun că nu servește nimănui continuarea și escaladarea acestor tensiuni. Înțeleg că nu mai au răbdare. Vorbesc acum în numele Executivului când spun că ne aplecăm asupra rezvolvării problemelor. Îi asigur pe cei aflați în detenție că lucrăm la găsirea de soluții.

Există o responsabilitate a întregii societăți, a Guvernului, a mea, ca ministru, a Parlamentului, și a publicului care trebuie informat corect și nepărtinitor despre ce se întâmplă în penitenciare și trebuie consultat. (…)Îi asigur (pe cei aflați în penitenciare – n.r.) că au întreaga mea atenție, o avea și până acum nu aveau nevoie de aceste incidente. Îi rog să aibă răbdare să facem această consultare. Îi asigur pe cei din detenţie că eu ca ministru depun toate eforturile ca Parlamentul să adopte măsurile în sesiunea de toamnă”, a mai spus Raluca Prună.

Revolte în 11 penitenciare din România

Administrația Penitenciarelor a transmis, miercuri, la prânz că în opt penitenciare din țară, deținuții și-au exprimat nemulțumirea privind condițiile de detenție fie prin refuzarea mâncării fie prin alte acțiuni precum lovirea gratiilor. La Penitenciarul din Botoșani, opt deținuți au reușit chiar să se urce pe acoperișul unuia dintre corpurile de clădire din penitenciar.

„Având în vedere implicațiile medicale, accentuate și de perioada caniculară, Administrația Națională a Penitenciarelor își exprimă public îngrijorarea față de protestele exprimate sub forma refuzului de hrană. Subliniem că la nivelul tuturor unităților, angajații au purtat discuții individuale și colective cu persoanele implicate în această formă de protest și au încercat identificarea unor soluții care să răspundă problemelor semnalate”, se arată într-un comunicat al ANP.

De atunci, și alte penitenciare s-au alăturat protestelor. Miercuri după-amiază, în 11 penitenciare din țară sunt proteste.

Miercuri după-amiază și deţinuţii din Penitenciarul Bistriţa au declanşat un conflict spontan, alăturându-se protestelor care au început în închisorile din ţară, mai mulţi deţinuţi urcând pe acoperişul instituţiei şi aruncând în gardienii care încearcă să se apropie cu sticle.

Ei sunt ajutaţi de colegii aflaţi în celule, primind de la aceştia sticle şi alte obiecte cu care aruncă în forţele de ordine.

Gardienii sunt în alertă, la muncă fiind chemaţi şi cei aflaţi în timpul liber.

De asemenea, mai multe echipaje ale Poliţiei au ajuns la faţa locului pentru a asigura ordinea.

Subcomisarul Laura Opriş, purtător de cuvânt al penitenciarului Bistriţa, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că miercuri după-amiază 15 deţinuţi au început să refuze pâinea, „fără să invoce motive specifice”.

„Ulterior, 13 deţinuţi au escaladat acoperişul unei secţii de deţinere şi a unui bloc alimentar, manifestându-se verbal şi zgomotos şi protestând în semn de solidaritate cu deţinuţii din celelalte penitenciare. În acelaşi timp, persoanele de pe o altă secţie de deţinere au incendiat materiale textile, provocând pagube materiale. Pentru intervenţie a fost alarmat întreg personalul unităţii”, a spus subcomisarul.

Potrivit acestuia, a fost solicitat sprijinul ISU, al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, al Poliţiei şi al SMURD.

„Conducerea Penitenciarului Bistriţa poartă discuţii cu deţinuţii implicaţi în această formă de protest şi încearcă identificarea unor soluţii care să răspundă problemelor. Principalele aspecte semnalate de către deţinuţi vizează condiţiile de detenţie, cum ar fi supraaglomerarea, acordarea de servicii de asistenţă medicală şi posibile acte de clemenţă care ar putea fi adoptate. Persoanele private de libertate din zonele afectate au fost evacuate de urgenţă. Până în acest moment nu avem victime sau alte situaţii de urgenţă”, a spus Laura Opriş.

Reprezentanta Penitenciarului a adăugat că în unitatea de detenţie nu există probleme cu supraaglomerarea.

R.D.

foto: observatorulph.ro