-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:45
No menu items!

Ministrul Justiției promite că nu schimbă șefii Parchetelor

spot_img

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat că nu intenționează să schimbe șefii Parchetelor din România, dar o prioritate a mandatului său este legată de schimbarea modului în care se fac numirile și destituirile șefilor marilor parchete.

Stelian Ion a precizat, într-o emisiune de la postul B1 TV, că după propunerea ministrului Justiției privind numirea unui șef de parchet, ar trebui să existe cele două filtre, CSM și președintele, cu drept de veto.

Când secția pentru procurori sau secția pentru judecători spune nu, atunci procedura ar trebui să înceteze și să se vină cu o altă numire. La fel, președintele ar trebui să aibă un cuvânt de spus foarte important, astfel încât cele două filtre, pe de o parte propunerea ministrului, dar urmată de două filtre să conducă la o alegere bună, potrivită”, a precizat ministrul.

Stelian Ion susține că nu vrea să schimbe șefii DNA și DIICOT, dar își dorește ca pentru ultima unitate de parchet să înceteze interimatul. 

Tocmai asta am criticat, faptul că vine un nou ministru nu înseamnăm că trebuie să schimbe toți șefii de parchet. E o idee atât de păguboasă, încât pledez pentru stabilitate, pentru păstrarea șefilor de parchete. Trebuie să lucrăm împreună. Interimatul în sine nu aduce lucruri bune pentru că creeazi acea situație a unui provizorat, nu se știe cum stau lucrurile. Trebuie făcută o numire de mandat plin acolo., a mai explicat ministrul Justiției.