-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:03
No menu items!

Ministrul justiției, noi precizări în cazul Popoviciu

spot_img

Ministrul justiției, Tudorel Toader, a vorbit, vineri dimineață, despre demersurile pe care, de câteva zile, statul român le face pentru a-l aduce în țară pe Puiu Popoviciu. Toader spune că procedura de extrădare depinde foarte mult de termenul pe care îl are la dispoziție instanța din Marea Britanie pentru a soluționa acest caz.

„Referitor la Puiu Popoviciu, instanța emitentă a mandatului de arestare a trimis întreaga documentație. Instanțele judiciare londoneze sunt sesizate cu privire la punerea în aplicare a mandatului european de arestare. Instanța londoneză probabil va stabili un termen, termen la care se vor dezbate probleme legate de trimiterea lui în țară”, a explicat ministrul justiției.

Întrebat cât va dura procedura, Tudorel Toader a răspuns: „Noi avem în momentul acesta peste 30 de cauze, în Marea Britanie, de punere în aplicare a unui mandat de executare de returnare în țară. Nu putem ști de aici termenul la care soluționează instanța din Anglia”.

Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă la șapte ani închisoare în dosarul „Băneasa”.

R.D.