-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:49
No menu items!

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, prima întâlnire cu reprezentanții grefierilor. Sistemul judiciar, din nou, în impas

spot_img

Vineri este cea de-a treia zi de protest pentru grefierii de la toate instanțele din țară.
Corpul personalului auxiliar de specialitate din instanţele judecătoreşti şi parchete va declanşa un protest, începând cu ora 11,30, urmând ca din luna ianuarie să întrerupă activitatea pe perioadă nedeterminată, pe fondul diminuării sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu va avea astăzi o încercare de a detensiona situația din sistemul judiciar și va avea o întîlnire în acest sens cu grefierii.

„Vom fi deschişi spre dialog. Am avut o relaţie bună cu grefierii în ceea ce priveşte politica legislativă şi toate aspectele care ţin de activitatea lor. Ştiu că sunt multe probleme de rezolvat şi îi vom asculta, vom vedea ce facem”, a declarat Cătălin Predoiu, la ședința CSM de miercuri.
Potrivit unui comunicat al sindicatelor grefierilor, în cazul în care Guvernul îşi va asuma răspunderea pe proiectul Legii bugetului de stat şi proiectul de modificare şi completare a OUG nr. 114/2018 fără o dezbatere reală cu partenerii de dialog social, sistemul judiciar va fi blocat definitiv.
„Constatăm, din nou, lipsa de interes a Guvernului pentru dialog social atunci când se pun în discuţie drepturile salariaţilor din sistemul de justiţie, măsurile nefiind discutate cu organizaţiile sindicale şi profesionale din sistem, cu atât mai mult, nu deţinem nicio informaţie referitoare la draftul proiectului de act normativ. Văzând declaraţiile reprezentanţilor Guvernului privind intenţia de a reduce sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare, ne opunem vehement unei astfel de intenţii în cazul în care va fi aplicabilă şi salariaţilor din sistemul de justiţie, aceasta conducând la reducerea valorii nete a acestui spor şi, implicit, diminuări salariale cu sume cuprinse între 250 şi 1.000 lei la salariul net”, se arată în comunicat